1. Când alegi machiajul, nu ţine cont de trenduri, e posibil ca ceea ce se poartă să nu te avantajeze
2. Alege un machiaj care să îţi evidenţieze frumuseţea naturală, culori calde, care să te pună în valoare fără a te transforma
3. Machiajul trebuie să fie rezistent la transfer! Crede-mă vei avea de pupat multe persoane în ziua nunţii, asigură-te că foloseşti produse profesionale
4. Optează pentru gene false ce au un aspect natural, genele tip “umbrar” nu te vor face mai frumoasă
5. Pune accentul pe ten, trebuie să fie luminos, însă fără a exagera cu iluminatorul, este una dintre greşelile cel mai des întâlnite
Vei regăsi toate aceste sfaturi în tutorialul de mai jos:
În primul rând ca viitoare mireasă ai grijă de tenul tău. Mergi la cosmetică pentru un tratament facial cu cel puţin cinci zile înainte de nuntă pentru ca acesta să îţi revină. Un machiaj arată mult mai bine pe un ten îngrijit.
Din cauza emoţiilor este posibil să dormi puţin înaintea nunţii şi apar cearcănele, însă nu îţi fă griji ne vom ocupa de ele şi le vom acoperi cu un corector.
Cu cât fondul de ten este mai bine aplicat, cu atât vei arăta mai bine. Eu am ales să folosesc un aparat airbrush pentru al aplică însă se poate face şi cu pensula de fond de ten sau un bureţel uşor umezit.
Dăm luminozitate chipului folosind un iluminator pe partea cea mai înaltă a pomeţilor, pe centrul frunţii, bărbie şi deasupra buzelor. Pe linia osului zigomatic intervenim cu un blush în nuanţe uşor bronzante pentru a da impresia de pomeţi generoşi.
Aripile nasului, zona maxilarului, tâmplele şi fruntea vor fi matifiate cu o pudră liberă, nu vrem să strălucim, vrem să căpătăm un luciu controlat.
Corectăm şi definim sprâncenele, cât mai natural.
Folosim un produs special pentru fixarea lor.
Pe pleoapa mobilă şi în pliul pleoapei aplicăm un fard irizant în nuanţe de roz pal.
Pliul pleoapei şi pleoapa inferioară vor fi colorate în nuanţe de vişiniu, pe care prin blending le difuzăm până obţinem o trecere între cele două nuanţe.
Adăugăm luminozitate în colţul intern al ochilor prin aplicarea unui fard irizant, nuanţa ecru sau o culoare deschisă.
Pentru a accentua privirea, cu o pensulă teşită, aplicăm fard la baza genelor superioare, degradăm fardul spre pliul pleoapei, fără a urca excesiv.
Repetăm procesul şi la baza genelor inferioare cu menţiunea că îl aplicăm până la mijlocul irisului.
Spre arcadă aplicăm un fard uşor satinat, în nuanţe deschise.
Aplicăm mascara.
Buzele vor fi colorate cu rujuri în nuanţe pastelate. Eu am ales un ruj în nuanţe de roz deschis. Pentru definirea conturului şi mai ales creşterea rezistenţei la transfer a rujului, am folosit un creion contur de buze.
Apoi am aplicat rujul şi eşti gata de primit invitaţii.
Simplitatea vine la pachet cu eleganţa, aşa că, sfatul meu, este să alegi un machiaj simplu. Tu vei fi oricum frumoasă în ziua nunţii, emoţiile şi frumuseţea momentului îţi vor da o candoare pe care o poate doar în această zi! Şi cel mai important sfat pe care îl dau tuturor clientelor mele este ca în ziua nunţii să se bucure de moment, să îl trăiască, să lase socrii să vorbească, invitaţii să bârfească şi ea să se distreze, pentru că ghici ce? ESTE MOMENTUL TĂU!
See you next time!
MUA Alina Brailescu – www.abacademy.ro
FOTO Cristian Dobre – www.cristiandobre.com
Mulţumiri speciale modelului, Nicoleta, care pentru a ne ajuta a chiulit de la şcoală.
Alina,
The art of illusion,
The world of make-up.
© Copyright:
Află cum să te machiezi dacă eşti mireasă
Emoţiile şi nerăbdarea de a-ţi uni destinul cu sufletul tău pereche cresc cu fiecare zi ce te apropie de momentul mult aşteptat. Rochia de mireasă, coafură, machiajul, toate le-ai vizualizat încă de acum mult timp, nu-i aşa? Dacă încă nu te-ai hotărât ce machiaj să îţi faci, eu, în calitate de make-up artist, te pot ajuta cu câteva sfaturi:
Posteaza comentariu