Este perioada în care poți pune în practică tot ce ai învățat până acum despre machiaj, astfel încât să arăți impecabil zi de zi. Există câteva trucuri esențiale, pe care orice femeie de peste 30 de ani ar trebui să le știe. Iată care sunt:
Cum să porți rujuri în nuanțe intense
Uneori este suficient să porți un ruj într-o nuanță puternică de roșu, unul mat sau unul de culoare închisă, pentru a atrage toate privirile și a obține un machiaj senzațional. Dar este ușor să greșești când faci o astfel de alegere. De aceea, o regulă de bază pe care trebuie să o știi după vârsta de 30 de ani este asocierea corectă a machiajului. Dacă ai ales să porți un ruj într-o culoare puternică, păstrează cât mai simplu restul machiajului, în special cel al ochilor. Lasă culoarea intensă a buzelor să fie elementul central al machiajului tău.
Ce să faci ca rujul să reziste întreaga zi pe buze
Dacă ai optat pentru un machiaj intens al buzelor, atunci poți fi foarte dezamăgită să descoperi că rujul tău s-a șters după mai puțin de câteva ore. Vei avea senzația că nici nu te-ai machiat, mai ales pentru că restul machiajului este unul discret.
Dar există un truc simplu care îți permite să porți cu mândrie întreaga zi o culoare intensă pe buze. Aplică pe buze un creion dermatograf într-o nuanță asemănătoare cu nuanța naturală a buzelor tale, apoi aplică rujul. Vei obține în acest fel o bază care va fixa mult mai bine rujul. Așază apoi un șervețel peste buze și aplică cu o pensulă puțină pudră translucidă deasupra, care va fixa și mai bine rujul. O altă variantă este folosirea rujurilor foarte rezistente, de tip marker, care vor rămâne fixate pe buze întreaga zi. O altă regulă esențială: cu cât un ruj este mai cremos, cu atât se va șterge mai repede.Cum să ai gene definite și voluminoase
Secretul este să folosești întotdeauna două tipuri de mascara. Începe cu o mascara pentru volum, care îți va face genele să pară mai dese. Folosește apoi o mascara pentru alungire, care îți va separa genele și le va face să pară mai lungi.
Cum să alegi un fond de ten care se potrivește perfect nuanței pielii tale
Machiajul tău este un eșec total dacă există o diferență între culoarea tenului și cea a gâtului și decolteului. O femeie de peste 30 de ani nu trebuie să cadă niciodată în această capcană.
Iar ca să găsești întotdeauna fondul de ten care ți se potrivește perfect, testează-l pe gât sau în zona claviculei, niciodată pe dosul palmei. De asemenea, după această vârstă este recomandat să folosești cu prudență contouring-ul, acea tehnică de machiaj care accentuează trăsăturile feței folosind două nuanțe de fard.Cum să îți accentuezi sprâncenele
Studiile au demonstrat că odată cu trecerea anilor, culoarea buzelor și a sprâncenelor se estompează, ceea ce accentuează efectul de îmbătrânire. De aceea este esențial să-ți pui sprâncenele în evidență, dar mai ales să folosești tehnica potrivită pentru a face asta. În loc să aplici un fard pudră care acoperă integral suprafața unei sprâncene și are un aspect fals, alege un creion dur pentru sprâncene și trasează linii scurte, care imită firele naturale de păr. Vei umple golurile și vei obține sprâncene ce par mai dese și mai definite în mod natural.
Cum să te demachiezi corect
Pielea din jurul ochilor este foarte sensibilă și trebuie tratată cu mare grijă. Demachierea seară de seară este absolut obligatorie la orice vârstă, cu atât mai mult după vârsta de 30 de ani, când încep să apară primele riduri în jurul ochilor.
În loc să-ți freci ochii insistent cu o dischetă sau un servețel demachiant, aplică apă micelară pe o dischetă curată, presează delicat pe ochi timp de câteva secunde, apoi șterge cu grijă. În acest fel machiajul se va dizolva mult mai ușor și nu va mai trebui să aplici prea multă presiune pentru a curăța mascara, fardul de pleoape sau creionul. Uleiurile naturale, precum cel de jojoba, argan, cocos etc. sunt o opțiune perfectă pentru eliminarea urmelor de farduri dintre gene. Acestea dizolvă foarte bine chiar și machiajul rezistent la apă.Cum să alegi corect trendurile pe care să le adopți
Imaginea ta este deosebit importantă, atât în viața personală, cât și în cea profesională. După vârsta de 30 de ani, trendurile precum glitter pe buze, fard de pleoape în nuanțele curcubeului sau mascara în tonuri de mov, albastru și verde nu mai sunt deloc potrivite. De aceea ar trebui să alegi cu grijă tendințele în frumusețe pe care să le adopți.
Bineînțeles că poți să testezi look-uri rebele atunci când simți nevoia de o schimbare, dar ar fi bine să le încerci în timpul liber sau pentru evenimente și petreceri alături de familie și prieteni.
Posteaza comentariu