Dintre toate tratamentele anticelulită, cremele sunt cu siguranţă cele mai la îndemână şi cel mai uşor de utilizat. Eficienţa lor depinde în primul rând de substanţele active pe care le conţin.
Iată care sunt ingredientele pe care să le cauţi când vrei să-ţi achiziţionezi un produs anticelulită:
1. Cafeina
Zece ceşti de cafea pe zi nu te vor ajuta să scapi de celulită, însă cafeina (sau unul din derivatele ei) incorporată într-o cremă de corp va stimula ciculatia sângelui şi va creşte rata metabolismului, având că rezultat micşorarea depozitelor adipoase.
2. Colagenul
Cea mai bună cremă anticelulită trebuie să conţină colagen sau un ingredient care că stimuleze producţia colagenului. Colagenul menţine elasticitatea pielii şi îi conferă fermitate. Cu cât pielea este mai elastică şi mai fermă, cu atât celulita este mai puţin vizibilă.
3. Ceaiul verde
Conţine o concentraţie ridicată de polifenoli care ajută la arderea grăsimilor şi previn depunderea lor în zonele problemă: fesele, abdomenul, coapsele, braţele.
4. Retinolul (vitamina A)
Acţionează în profunzime prin creşterea producţiei de colagen care are ca efect după cum am mai spus creşterea elasticităţii pielii şi diminuarea aspectului inestetic de "coajă de portocală".
5. Algele
Rolul acestui ingredient este detoxifierea. Algele eliberează toxinele reţinute de celulele grase şi ameliorează aspectul celulitei.
6. L-carnitina
Este un aminoacid care accelerează metabolismul şi micşorează numărul celulelor grase.
Reţine însă că nici cea mai bună cremă anticelulită nu va avea rezultatele scontate dacă nu este însoţită de sport şi o alimentaţie echilibrată!
Posteaza comentariu