Piele stralucitoare si matasoasa cu minimum de efort

Carei femei ii place ca pielea ei sa fie uscata ca pergamentul si sa aiba mereu senzatia ca i se strange epiderma? Mie nu si sunt convinsa ca nici tie. Cu toate acestea se mai intampla... fie ca avem predispozitie spre deshidratare, fie ca urmare a faptului ca am folosit produse de ingrijire nepotrivite cu tipul de piele. Pana sa descoperi cauza, combate efectul. Este mai simplu decat crezi!

Daca te-ai gandit ca iti vom sugera diverse creme si lotiuni hidratante, te inseli. Desigur, este o solutie, dar rezolva problema numai pe termen scurt. Iti recomandam, pentru inceput, un fel de masaj pe care il vei face cu o perie din fibre naturale, inainte de fiecare dus, dar fara a aplica nici o lotiune sau ulei. Procedura aceasta poate fi efectuata chiar daca ai vreo iritatie sau eczema (ceea ce nu e exclus, epiderma deshidratata este extrem de sensibila).

Maseaza cu delicatete intreaga suprafata a corpului timp de aproximativ 10 minute si evitand zona pieptului si fata. Lucreaza cu grija (ideal ar fi ca peria sa aiba dimensiuni reduse, sa-ti incapa in palma pentru a o putea manevra cu usurinta) si sa nu-ti faci un deziderat din a te masa pana se inroseste pielea. Deviza "incet si sigur" este valabila inclusiv in cazul de fata.

In faza urmatoare, amesteca intr-un bol cate o lingura de ulei de masline sau de migdale, cu 2 picaturi de ulei de lavanda, trandafir sau menta. Amesteca si maseaza-te timp de 5 minute pe intreaga suprafata a corpului, inclusiv fata si pieptul de data aceasta. Dupa aceea fa dus ca de obicei. Amestecul are efect simultan de exfoliere si hidratare. Sterge-te cu un prosop cat mai pufos si, optional, aplica o lotiune hidratanta - numai daca tii neaparat si, oricum, ai grija sa nu fie un produs excesiv de gras.

Tratamentul acesta ajuta si la eliminarea toxinelor acumulate la nivelul epidermei - ceea ce te va ajuta si in lupta impotriva celulitei. Daca vei practica acest "ritual" cu regularitate si iti vei supraveghea alimentatia, vei uita de nesuferita celulita mai curand decat sperai!

Daca te plictisesti de aromele uleiurilor recomandate anterior, iti sugerez inca o reteta pe care o poti folosi. Ai nevoie de patru lingurite de miere, 6 lingurite de lapte praf si un sfert de litru de apa fierbinte. Pune mierea intr-un bol si toarna apa, amestecand pana cand mierea se topeste. Lasa la racit si dupa aceea adauga laptele praf, amestecand treptat. Toarna acest amestec in apa din cada si rasfata-te... Rezultatul? Laptele iti va conferi o piele matasoasa si stralucitoare, in timp ce mierea o va hrani si hidrata. Ce simplu, nu? Ai grija insa: amestecul recomandat trebuie folosit imediat dupa preparare pentru a obtine efectul scontat.



 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod