Ochii, barometrul frumusetii si tineretii tale

Cearcane mai mult sau mai putin intunecate (dar la fel de suparatoare, pentru simplul fapt ca exista), riduri fine, nesuferitele "pungi" de la baza pleoapelor inferioare... Pe cat de frumosi, atragatori si misteriosi sunt, pe atat de delicati. Despre ochi vorbeam, bineinteles.

Chiar daca expresia "ochii sunt oglinda sufletului" este mai degraba o figura de stil, acestia pot constitui totusi un indiciu al felului in care te simti. Aceasta ca sa nu mai spunem ca, daca nu sunt ingrijiti corespunzator, aspectul tau va fi periclitat, uneori ireversibil.

Extrema delicatete a acestei zone, a epidermei din jurul ochilor, reprezinta motivul pentru care ochii sunt cei dintai care le "arata" tuturor celor care te privesc daca esti obosita, daca nu ai un stil de viata sanatos sau daca...
pur si simplu, inaintezi in varsta. Pe langa faptul ca este foarte subtire, pielea din jurul ochilor contine mult mai putine glande sebacee decat cea din alte zone, deci este mult mai predispusa deshidratarii si ridarii.

Acestea au fost, sa spunem, vestile proaste. Desigur, exista si vesti bune, deloc putine, care se refera la modul in care trebuie sa te ingrijesti pentru a intarzia cat mai mult momentul in care timpul isi va pune amprenta asupra chipului tau si a avea un aspect plin de prospetime si vigoare.

Hidrateaza-te suficient

Cu alte cuvinte, nici mai mult nici mai putin decat este necesar. Unele femei au tendinta sa aplice o cantitate mai generoasa de crema in regiunea respectiva, dar este cel putin nefolositor.
Epiderma "isi ia" singura cat ii trebuie, iar surplusul nu face decat sa o incarce inutil. Foloseste o crema cu textura usoara, pe baza de germeni de grau si care sa fie bogata in antioxidanti.

Fii blanda!

Sa ne intelegem: masajul energic este indicat numai pentru zonele afectate de celulita. Cum, din fericire, nu se pune aceasta problema in cazul epidermei din jurul ochilor, manevrele tale trebuie sa fie cat mai delicate cu putinta. Acest lucru este valabil indiferent de ceea ce faci: te demachiezi, aplici crema sau folosesi batonul anticearcan. Apasarea nu va curata mai bine pielea si nici nu va contribui la o mai buna absorbtie a cremei. Tot ce va face va fi sa agreseze epiderma si sa cauzeze inrosirea acesteia.


N-am uitat de demachiere...

... Si ar fi foarte de dorit ca nici tu sa nu uiti. Daca omiti, cel mai mic neajuns ar fi ca fata de perna se va pata, iar dimineata vei arata ca si cum tocmai ai descins la o petrecere de Halloween. Foloseste un demachiant special pentru ochi, non alergenic si care inlatura eficient mascara. In cazul in care ai "antecedente" de acest tip, mai ales dupa ce te intorci din oras si esti foarte obosita, poti sa folosesti servetele umede. Procedura in sine este mult mai rapida si foarte eficienta.

Acopera-te...

Era vorba despre ochelarii de soare, care ar trebui sa fie nelipsiti, indiferent de anotimp. Acest accesoriu nu reprezinta nici pe departe un apanaj destinat exlusiv zilelor caniculare de vara.
Dimpotriva: iarna, reflectarea razelor de soare in albul zapezii poate fi mult mai daunatoare pentru ochi. Asigura-te ca lentilele contin filtru de protectie si cu cat ramele sunt mai mari, cu atat mai bine. De altfel, sunt si foarte moderni in acest sezon...



 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • adina384 pe 14 Sep 2009, 12:51
    tratament anticearcan cu acid hialuronic

    http://www.medintex.bizoo.ro/vanzare/47689/Tratament-anticearcan-My-Eyes-Stick

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod