Mini ghid pentru alegerea unei creme antirid

Orice femeie este preocupata de aspectul tenului sau, incercand sa opreasca actiunea timpului si efectele acestuia asupra fetei. Nu o data, uitandu-ne in oglinda, ne vine sa strigam "Stai, clipa!"... Timpul nu se opreste, dar il putem determina sa "mearga" mai incet, intre altele, cu ajutorul cremelor antirid. Singura conditie este sa alegi produsul care ti se potriveste cel mai bine...



In functie de substantele care intra in compozitia lor, exista creme antirid cu proprietati antioxidante - aceste produse contin vitaminele C, E sau seleniu si protejeaza epiderma de actiunea agresiva a factorilor din mediul exterior (poluarea, razele ultraviolete).

O alta categorie o constituie cremele antirid pe baza de acizi de fructe, alese in principal pentru efectul de gomaj bland pe care il au asupra epidermei. Acest tip de produse confera stralucire pielii si stimuleaza secretia de colagen.



O a treia si ultima clasa de creme antirid include produsele cu un continut ridicat de vitamina A acida, care este cel mai important element in lupta impotriva ridurilor. Problema este ca organismul nu tolereaza bine acest produs - de aceea, astfel de creme se elibereaza numai cu reteta medicala. Insa nu te intrista: exista o varietate bogata de creme antirid care contin compusi derivati ai vitaminei A, care sunt foarte bine tolerate si asimilate de organism. Este recomandabil sa le folosesti incepand cu varsta de 35 de ani.

In functie de obiectivul pe care ti l-ai propus si de particularitatile tenului tau, vei opta pentru una dintre categoriile mentionate. Ceea ce ne duce la urmatoarea intrebare...



Daca tenul tau este fin, sensibil si cu o structura nu foarte densa, este recomandabil sa alegi o crema bogata in vitamina C, care favorizeaza secretia de colagen.
Un astfel de produs va "consolida" structura epidermei. Ulterior, alege o crema pe baza de compusi derivati ai vitaminei A.

Chiar daca esti inca foarte tanara (ai varsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani), nu inseamna ca tenul tau nu are nevoie de crema antirid. Fapt care nu trebuie sa te sperie - este doar o masura de prevenire binevenita, pentru care vei fi recunoscatoare mai tarziu.

In cazul in care ai pielea uscata si deshidratata, esti fumatoare sau, prin forta imprejurarilor, te expui considerabil la soare, alege o crema pe baza de acizi de fructe. Actiunea de gomaj a acestui tip de produse inlatura stratul de celule "moarte" de la suprafata epidermei, contribuie la regenerarea tesuturilor si reda stralucirea tenului cu aspect tern.

Cu trecerea timpului, cand pielea este oricum deteriorata ca urmare a inaintarii in varsta, orienteaza-te spre produse pe baza de vitamina A (daca organismul tau o tolereaza), iar daca nu, spre creme continand derivati ai acesteia, care actioneaza in profunzime.




Daca tenul tau este expus la numerosi factori externi agresivi - cum ar fi poluarea, razele ultraviolete, fumul de tigara, se recomanda aplicarea, dimineata, a unei creme cu proprietati antioxidante, pentru a proteja epiderma in timpul zilei. Seara, foloseste o crema antirid pe baza de vitamina A sau acizi de fructe. Bineinteles ca in prealabil te vei demachia, atat dimineata, cat si seara. Aceasta asociere de produse este bine tolerata de organism si are efecte extrem de benefice asupra epidermei.

Cremele antirid trebuie aplicate cu regularitate, recomandandu-se totodata si alternarea produselor - o data la 6 luni, schimba marca. Acesta este un aspect important, pentru ca la un moment dat epiderma se va obisnui cu produsul respectiv si efectele vor scadea treptat si chiar vor disparea.



Intr-un fel, raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ, in sensul ca este firesc - si justificat - ca produsele realizate in laboratoare care aloca un buget considerabil cercetarii si realizarii de creme performante sa aiba un pret mai ridicat.


Dar, comparativ cu rezultatele obtinute prin folosirea unei creme "normale", diferentele nu sunt atat de semnificative incat sa merite sa-ti dezechilibrezi, eventual, bugetul, pentru a-ti achizitiona un produs foarte scump. Cu alte cuvinte, daca o crema este de trei ori mai scumpa decat o alta, probabil este mai eficienta, dar in nici un caz de trei ori mai buna...