Istoria ne povestește cum, în anii 30.000 î. Hr., picturile din peșteri și chiar ulterioarele descoperiri arheologice de obiecte precum lame, scoici, dinți de rechin sau sticlă vulcanică demonstrează că încă din acea perioadă oamenii încercau să scape de părul de pe corp. Se spune că epilatul, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, ar exista încă de pe vremea Cleopatrei, atunci când părul era îndepărtat cu ajutorul zahărului topit.
Totuși, acest procedeu de înfrumusețare a devenit popular abia după Primul Război Mondial, iar puțin mai târziu, în 1986, facem cunoștință și cu primul aparat de epilat (Epilady, care folosea arcuri rotative pentru a smulge părul).Din fericire, azi putem respira ușurate, având la îndemână nenumărate metode pentru a satisface această dorință, iar în acest articol îți povestim despre cele mai importante secrete atunci când vine vorba de îndepartarea părului nedorit.
Tehnici de epilare și eficiența lor
Părul este unul dintre țesuturile cu cea mai rapidă dezvoltare din întreg corpul uman, un fir crescând în timpul verii cu aproximativ 0,35 milimetri pe zi. Cunoscând acest lucru, trebuie să ai în vedere că fiecare tehnică de epilare te scapă de acesta pentru o perioadă mai mică sau mai mare de timp. Citește continuarea pe divahair.ro!