Vergeturile se formează prin întinderea pielii (în special atunci când o femeie este însărcinată), fibrele conjunctive se rup si apar aceste linii pe tegument. La început aceste cicatrici fine sunt rozalii sau roşiatice, iar apoi se estompează, devenind cu câteva tonuri mai deschise decât culoarea naturală a pielii. Vergeturile sunt inestetice şi, de cele mai multe ori, un adevărat motiv de depresie pentru femei.
Parte bună este că dacă sunt tratate încă de la apariţie, atunci când sunt de culoare roşiatică, vergeturile dispar în proporţie de până la 90%. Dar cum tratăm vergeturile?
Vitamina E, un adevărat aliat
S-a dovedit ştiinţific faptul că vitamina E te ajută să scapi de vergeturi, îţi face pielea mai fină şi mai elastică. Dacă foloseşti creme ce conţin vitamina E în timp de eşti însărcinată, şansele să-ţi apară vergeturi după ce naşti sunt mult mai mici.
Hidratează pielea
Hidratarea pielii în timpul sarcinii este foarte importantă. Foloseşte produse anti-vergeturi, special concepute pentru gravide. Cu cât pielea este mai hidratată, cu atât va fi mai elastică, micşorând astfel riscul apariţiei vergeturilor. Sunt ideale produsele care conţin vitamina A, E, acid hialuronic, pantenol, uleiuri vegetale. Un masaj uşor cu mişcări circulare la nivelul sânilor, abdomenului şi feselor în fiecare zi va stimula circulaţia pielii, prevenind astfel apariţia inesteticelor semne.
Un amestec din cafea, cacao şi ulei de migdale activeaza circulaţia sângelui şi accelerează vindecarea pielii, catifelând-o. Amestecă toate ingredientele şi masează cu mişcări circulare şi delicate zonele cu probleme. Încearcă să ai răbdare şi să masezi 5 minute fiecare zonă cu vergeturi. Acest exfoliant este excelent şi pentru vergeturile apărute după sarcină.
Bea apă
Ca şi în cazul celulitei, apa este un adevărat aliat în războiul pe care trebuie să-l duci cu aceste afecţiuni ale pielii. Un consum regulat de apă are rolul de a menţine elasticitatea pielii, împiedicând formarea vergeturilor.
Alimentaţia corectă
Dacă vrei să nu ai bătaie de cap cu vergeturile, consumă alimente bogate în zinc (oleaginoase, peşte), în vitamina A şi C (morcovi, citrice, lapte, ouă, ficat, peşte gras), vitamina E (arahide, seminţe de floarea-soarelui crude, germeni de cereale, legume verzi, roşii, uleiuri vegetale de soia, porumb, floarea-soarelui).
Pe cât posibil, renunţă la cafeină deoarece favorizează apariţia vergeturilor. Dacă eşti dependentă de cafea nu uita să bei mereu apă după ce savurezi o ceaşcă cu cafea sau ceai negru.
© Copyright: depositphotos
Frumuseţea ta: Cum se formează vergeturile şi cum poţi scăpa de ele
Asemenea celulitei, vergeturile sunt o afecţiune a pielii. Apar sub forma unor cicatrici fine, care cu timpul se adâncesc, au o culoare mai deschisă decât nuanţa pielii şi dobândesc forma unor valuri inegale.
Comentarii (4)
uite un produs care ne scapa de vergeturi http://scapa-de-vergeturi-cu-rithual-derm.blogspot.ro/
nu-i adevarat livia....alimentatia joaca un rol foarte important pt sanatatea pielii si nu numai pt sanatatea pielii, ci pt intreg organismul. gradul ridicat de grasime care se afla sub piele creste riscul de aparitie a vergeturilor. sportul, alimentatia corecta si cosmeticele potrivite te ajuta, scade riscul de aparitie a vergeturilor.
si inca ceva: sunt f greu de estompat, chiar si in faza incipienta! singura solutie reala, data si dr. oz este bronzul organic sau cel mai bine tatuaj in culoarea primara a pielii! asa articole si tanti marioara stie scrie! :D
aparitia vergeturilor depinde cel mai mult, la fel ca multe altele, de mostenirea genetica. daca ai o piele cu un grad scazut de elasticitate vergeturile tot o sa apara, oricate creme ai folosi si orice alimentatie ai avea! sunt o gramada de adolescente cu vergeturi, deoarece pielea lor nu e pregatita pt dezvoltarea uneori f rapida a corpului. la fel, sunt multi baieti care fac sport si le apar vergeturi pe gambe sau in zona genunchilor! asa ca nu apar doar la femeile insarcinate si e un mit pt oameni tampiti ca nu apar daca faci sport! iar celulita nu e o afectiune a pielii! intrebati un dermatolog sau un estetician si dup-aia scrieti! CA DE OBICEI, ARTICOLE SLABE SI DEZINFORMATIVE PE EVA.RO!
Posteaza comentariu