Frumuseţea ta: 5 tratamente pe care merită să le faci după ce te-ai bronzat

Dacă ai fost deja în vacanţă şi ai lenevit mai multe zile la soare, înseamnă că pielea ta are nevoie de o îngrijire specială şi asta pentru că este deshidratată şi arsă de soarele prea puternic .

Iar dacă ne gândim şi la faptul că în timpul vacanţei nu ai mai fost atât de preocupată de tenul tău şi că, de cele mai multe ori, singurul ritual de îngrijire era demachierea şi hidratarea cu o cremă uşoară, atunci e de înţeles de ce tenul tău are nevoie de ajutor.

Măşti naturale


Dacă vrei ca tenul tău să strălucească iar de sănătate, măştile naturale sunt foarte potrivite. Un tratament dintr-o linguriţă de miere, un gălbenuş de ou, o linguriţă de ulei de măsline şi o linguriţă de iaurt va face minuni pentru pielea afectată de soare.

Amestecă bine toate ingredientele, iar pasta obţinută o aplici pe toată faţa. Mierea îţi va reface structura pielii, iar gălbenuşul şi uleiul de măsline o vor hidrata.

O altă mască foarte bună pentru tenul tău uscat de razele soarelui este cea preparată dintr-un gălbenuş de ou, o lingură de miere, o lingură de smântână şi jumătate de banană pasată. Amestecă toate aceste ingrediente până ce rezultă o pastă omogenă. Aplică acest tratament pe faţa curată şi lasă să acţioneze 30 de minute.

Uleiuri hrănitoare

După mai multe zile de plajă, tenul tău are nevoie să fie hrănit şi hidratat. Iar pentru asta poţi să foloseşti uleiurile naturale. Uleiul de argan, de migdale sau de cocos sunt foarte indicate pentru tenul uscat. Se aplică pe piele ca atare sau ca ingredient în produsele cosmetice. Sunt bune emoliente pentru pielea uscată. Tot ce ai de făcut este să aplici câteva picături de ulei pe pielea curată, înainte de culcare.

Schimbă cremele de corp

După ce te-ai întors din vacanţă trebuie să renunţi la cremele pe care le-ai folosit până acum deoarece au o compoziţie mult prea uşoară pentru a-ţi ajuta ajuta pielea să se refacă. Aşa că, este momentul să treci la unturi de corp. Este cunoscut faptul că acestea sunt mult mai dense şi mai hidratante. Foloseşte măcar o dată la două zile un unt de corp, dacă vrei ca pielea ta să-şi recapete elasticitatea, iar bronzul să dureze mai mult. 

Ai grijă şi de păr

După o vacanţă în care ai petrecut mai multe zile la mare nici părul tău nu este în cea mai bună formă. Apa sărată, razele soarelui sau clorul din piscină ţi-au transformat podoaba capilară într-o mare claie sârmoasă şi uscată.

Aşa că, ai nevoie urgent de tratamente din ingredinte naturale care să-ţi regenereze părul. O mască pe bază de ulei de măsline, miere şi ou va face minuni pentru părul tău. Ai nevoie de ulei de măsline, 2 gălbenuşuri de ou şi o lingură de miere. Se încălzeşte uleiul, foarte puţin fără să devină fierbinte, se adaugă o lingură de miere şi se amestecă. Separat, se bat gălbenuşurile foarte bine şi se amestecă treptat cu uleiul cald. Masca se întinde pe toată lungimea firului de păr şi se ţine cel puţin o oră. După o oră se clăteşte bine şi se dă cu balsam.

Un alt tratament foarte eficient pentru părul uscat este unul din ulei de măsline şi ulei din ricin. Amestecă-le şi aplică-le pe părul umed, de la rădăcină până la vârfuri. Poţi să dormi cu ele peste noapte, cu condiţia să ai părul acoperit cu ceva. Dimineaţă vei avea un păr mătăsos şi strălucitor.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod