Frumuseţea ta: 5 băuturi care te scapă de celulită. Încearcă-le!

Vremea costumelor de baie nu este prea departe, prin urmare grija pentru siluetă creşte tot mai mult. Iar celulita este principalul inamic al frumuseţii cu care luptăm vară de vară

Alegerile pe care le faci zi de zi o pot agrava sau din contră, o pot estompa. Iată câteva băuturi care te pot scăpa de celulită:

Sucul de grepfrut


Un pahar de suc proapăt de grepfrut pe zi te ajută să-ţi menţii greutatea, să elimini toxinele şi să asiguri buna funcţionare a sistemului digestiv.
Grepfrutul conţine un tip de fitonutrienţi denumiţi limonoizi care au capacitatea de a stimula formarea în organism a unei enzime cu efecte detoxifiante. Această enzimă ajută ficatul să transforme toxinele într-o formă solubilă în apă, putând fi astfel eliminate mai uşor din corp, potrivit whfoods.com. Iar cu cât scapi mai repede de toxine, cu atât mai repede vei scăpa şi de celulită. Atenţie! Grepfrutul poate interacţiona cu medicamentele, amplificând sau diminuând efectele acestora. De aceea este indicat să eviţi consumul de grepfrut dacă te afli sub orice fel de tratament şi să ceri părerea unui medic.

Ceaiul verde, fără zahăr


Cel puţin o cană cu ceai verde pe zi, neîndulcit, te ajută să diminuezi considerabil celulita. Ceaiul verde conţine mulţi antioxidanţi şi substanţe care stimulează eliminarea toxinelor din organism. Pe de altă parte, este absolut esenţial să-l bei fără zahăr pentru că acesta îţi aduce un aport inutil de calorii. Dacă nu îl poţi bea neîndulcit, foloseşte puţină miere.

Apa plată cu lămâie


Nu degeaba aceasta este băutura "tradiţională" a fotomodelelor. Dacă bei doi litri de apă pe zi, sau chiar şi mai mult, efectele benefice asupra organismului tău se vor observa cu ochiul liber. Pe lângă faptul că vei avea un ten sănătos şi strălucitor şi o sănătate de invidiat, vei reuşi să scapi şi de celulită. Un consum adecvat de apă stimulează eliminatra toxinelor din organism, care sunt responsabile de accentuarea celulitei. Iar efectele detoxifiante şi antioxidante ale lămâii vor accelera procesul de eliminare a celulitei.

Ceaiul din codiţe de cireşe


Codiţele de cireşe au efect diuretic şi proprietăţi depurative, ceea ce înseamnă că sunt un ajutor esenţial în lupta împotriva celulitei. În cazul codiţelor de cireşe, decoctul este mai eficient decât infuzia. Pentru a obţine un decoct se fierb 200 ml de apă şi o linguriţă cu codiţe de cireşe timp de cinci minute.

Ceaiul de soc


La fel ca şi codiţele de cireşe, socul are proprietăţi diuretice şi depurative. Te ajută să scapi de toxinele din organism care stau la originea formării celulitei. Bea în fiecare zi două căni cu infuzie din flori de soc şi vei reuşi să scapi de aspectul de "coajă de portocală".
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă