Şi tu ai senzaţia că arunci banii pe numeroase produse cosmetice care nu au efect? Află de la Dr. Oz şi un chimist specializat în cosmetice care sunt produsele anti-îmbătrânire care sunt complet inutile!
Din multitudinea de produse cosmetice pe care le avem la îndemână este foarte dificil să facem alegerile cele mai bune. De foarte multe ori suntem tentate să alegem un produs care este mai scump, în defavoarea altuia care promite efecte spectaculoase, doar pentru că ne gândim că ar fi mai bun. Însă, dacă ne uităm peste lista cu ingredientele indescifrabile, putem să constatăm că produsul respectiv are la fel de multe ingrediente despre care habar nu avem şi, mai mult, conţine chiar şi acele substanţe despre care s-a demonstrat că ar fi periculoase.
O soluţie bună ca să eviţi aceste dileme este aceea de a alege uleiurile şi unturile vegetale nerafinate şi presate la rece (cum ar fi uleiul de cocos, untul de shea, uleiul de migdale, uleiul de jojoba, uleiul de argan) sau să cumperi acele creme care au cât mai puţine ingrediente şi cât mai uşor de înţeles.
Dacă te-ai întrebat vreodată la ce anume ţi-ar fi de folos toate acele produse pe care le găsim pe piaţă şi care se tot înmulţesc pe zi ce trece să ştii că nici nu ai nevoie de ele şi foarte multe sunt complet inutile. Iată ce părere are Dr. Oz care împreună cu un chimist specializat în produse cosmetice au stabilit trei produse anti-îmbătrânire pe care chiar aruncăm banii de pomană.
1. Loţiune/spumă pentru curăţarea tenului cu extracte botanice
Ingredientele extrase din diverse surse botanice sunt deosebit de utile când sunt utilizate în cremele anti-îmbătrânire, serumuri pentru pielea matură sau în loţiunile tonice, explică Dr. Oz. Însă, atunci când extractele botanice sunt folosite în produsele pentru curăţarea tenului nu vor avea niciun efect, deoarece timpul de acţionare este foarte redus şi sunt îndepărtate cu apă.
Aşadar nu merită să dai banii pe aceste produse, doar pentru că ar fi îmbogăţite cu extracte botanice.2. Exfoliant pentru buze
Sunt absolut inutile şi arunci banii pe fereastră, în loc să recurgi la tehnici ieftine şi simple. Aplică balsam pe buze şi cu o cârpă moale umedă masează delicat buzele pentru o exfoliere blândă. Dr. Oz precizează că majoritatea produselor folosire pentru exfolierea buzelor conţin zahăr şi ulei amestecate cu ceară, de aceea ar fi mult mai simplu să-ţi prepari acasă un exfoliant sau să pui ulei de măsline pe buze, după care să le masezi cu mişcări circulare folosind o periuţă de dinţi.
De exemplu, poţi să aplici seara ulei de măsline pe buze, iar dimineaţa cânt te trezeşti să le masezi cu periuţa de dinţi.
3. Cremele cu retinol şi acizi
Retinolul este unul dintre cele mai eficiente ingrediente care luptă împotriva semnelor de îmbătrânire prematură şi tratează acneea. Pe de altă parte, acizii cum ar alfa-hidroxi-acizii (AHA) stimulează regenerarea celulelor, prin înlăturare blândă a straturilor superficiale ale celulelor pielii. Prin această acţiune, textura şi culoarea sunt îmbunătăţite, iar cremele hidratante sunt bine absorbite, menţinând elasticitatea pielii.
Problema apare atunci când producătorii folosesc ambele ingrediente într-o singură cremă, avertizează Dr. Oz. Se pare că atunci când retinolul şi acizii interacţionează, efectul unei categorii este compromis.
Comentarii (3)
Garnier ultralift pt ochi este cea mai buna...am testat/o personal,chiar reduce vizibil ridurile fine.Folosita zi de zi cu un masaj usor de 1,2 minute in jurul ochilor.
ce pot sa fac am riduri de expresie pe frunte ,la ochi
foarte utile sunt informatiile din articolele in care il citati pe Dr. Oz. felicitari! :)
Posteaza comentariu