Cu siguranta, ai auzit despre pericolul pe care il reprezinta radiatiile solare pentru epiderma. Dar stiai si ca razele de soare sunt "responsabile" pentru majoritatea ridurilor - atat cele fine cat si cele vizibile - si a depigmentarilor? Radiatiile solare reprezinta cauza principala a deteriorarii epidermei si imbatranirii premature, cunoscute si sub denumirea de fotoimbatranire. Asa cum se spune, a fi informat este echivalent cu a fi puternic - asadar, afla tot ce ti-ai fi dorit sa stii referitor la acest aspect...
Exista doua tipuri de raze daunatoare: UVA si UVB. Razele UVA sunt mai lungi, patrund in tesuturile mai profunde ale epidermei si cauzeaza imbatranirea prematura a pielii. UVB sunt mai scurte, afecteaza straturile superficiale ale pielii si reprezinta principala cauza a arsurilor solare. Ambele tipuri de raze pot conduce insa la aparitia cancerului de piele.
Vestea proasta este ca nu exista nici o metoda absolut sigura de a te bronza, fara a fi expusa nici unui risc. In contrapartida, vestea buna ar fi ca riscurile pot fi considerabil reduse daca inainte de expunerea la soare folosesti creme de protectie. Este bine sa stii ca aceste produse sunt recomandate nu numai in anotimpul calduros, ci si iarna. Efectul razelor UVB este mai redus, dar UVA sunt inca suficient de puternice - asadar ia-ti masuri de precautie, chiar si atunci cand temperatura scade cu cateva grade sub zero...
Iata cateva aspecte de care este bine sa tii cont la achizitionarea cremei de protectie.
Alegerea unui produs de calitate reprezinta o jumatate din treaba bine facuta. Daca, insa, nu o aplici corect, nu vei fi protejata. Iata care sunt directiile pe care este bine sa le urmezi.
Piele normala
Nu exista nici un impediment si poti folosi orice produs, singura conditie fiind ca acesta sa fie aprobat de medicii dermatologi. Preferabil ar fi sa-l cumperi din farmacie.
Piele grasa
Foloseste un produs de protectie sub forma de gel, special conceput pentru epiderma predispusa la aparitia acneei.
Piele mixta
Pentru tine, cel mai indicat produs este unul cu textura usoara si fara grasimi, pentru a nu irita zona T a fetei (fruntea, nasul si barbia).
Piele uscata
Este recomandabil un produs sub forma de crema, imbogatit cu substante nutritive.
Piele sensibila
Alege un produs cu textura usoara, fara coloranti, pentru a reduce riscul aparitiei iritatiilor.