Cum să încerci acasă epilarea cu zahăr

Cum să încerci acasă epilarea cu zahăr

Epilarea cu zahăr este un nou trend în rândul saloanelor de înfrumusețare, deși această tehnică este folosită de sute de ani în unele zone ale lumii.
Pentru că este o alternativă naturală la produsele pline de substanțe chimice din comerț, epilarea cu ceară devine o metodă tot mai populară pentru epilarea acasă.

De asemenea, are și alte beneficii importante: este o variantă ieftină de epilare și mult mai puțin dureroasă decât epilarea cu ceară și îți ofere rezultate care durează câteva săptămâni. "Ceara" din zahăr se obține folosind numai câteva ingrediente: zahăr, sare și zeamă de lămâie.

Care sunt avantajele epilării cu zahăr


Dacă ai avut o experiență negativă cu epilarea cu ceară, atunci epilarea cu zahăr va fi o soluție salvatoare pentru tine. Poți obține soluția pentru epilare din numai trei ingrediente - zahăr, zeamă de lămâie și sare.
Prin urmare, nu conține substanțe care irită pielea. Și spre deosebire de ceara clasică, pasta de zahăr se lasă la răcit înainte de a fi aplicată pe piele. Astfel că riscul să-ți arzi pielea este zero. 

De asemenea, pasta de zahăr pentru epilare nu se lipește de piele la fel de puternic precum ceara clasică și nu smulge celule de piele atunci când este desprinsă. Rezultatul: o epilare mai puțin dureroasă și fără iritații.

Cum să faci ceară pentru epilare cu zahăr 

 
Este important de reținut că acest proces necesită puțină practică și există riscul ca ceara să nu-ți iasă din prima încercare. Zahărul se poate arde foarte ușor, de aceea este esențial să nu-l lași nesupravegheat.
După ce zahărul începe să fiarbă, poate deveni din auriu în complet negru în mai puțin de câteva secunde.

Iată de ce ingrediente ai nevoie și cum să procedezi:

Ingrediente:

1 căni cu zahăr alb
1/4 cană cu zeamă de lămâie
2 linguri cu apă
1 linguriță cu sare

Mod de preparare:

Pune toate ingredientele într-o crăticioară și, fără să amesteci, așază vasul pe aragaz, la foc mediu.
După ce amestecul a început să fiarbă, răsucește cu grijă cratița pentru a amesteca ingredientele.
Urmărește cu atenție amestecul și lasă-l pe foc până capăta o culoare asemănătoare mierii, timp de aproximativ 5 minute.
Poți folosi și un termometru pentru gătit pe care să-l pui de la început pe marginea cratiței.
Ceara trebuie luată de pe foc când termometrul ajunge la 120 grade Celsius.
Ia imediat cratița de pe foc și pune ceara într-un bol din ceramică pentru a opri procesul de gătire.
Ia o lingură din ceara obținută și pune-o la congelator.
Așteaptă până când se răcește complet, apoi verifică-i consistența. Ar trebui să fie elastică precum guma de mestecat și ușor lipicioasă.
Dacă este prea lichidă, pune iar cratița pe foc și mai lasă să fiarbă 30 de secunde.
Dacă este prea tare, nu mai poate fi remediată. Aruncă ceara și începe de la capăt.
După ce ceara de zahăr are consistența potrivită, las-o să se răcească de tot înainte de a o aplica pe piele.

Mod de folosire:

Pune ceara într-un borcan cu capac și folosește o spatulă de lemn sau degetele pentru a o aplica pe piele.
Stratul de ceară de zahăr ar trebui să fie de jumătate de centimetru, aplicat în direcția de creștere a firelor de păr. Presează ceara ușor cu mâinile pe piele. Dacă este în continuare caldă, las-o să se răcească astfel încât atunci când tragi de un colț, se întinde într-o fâșie subțire. Prinde apoi ceara de partea de jos și trage rapid. Poți rula ceara de zahăr în mâini și o poți refolosi pe diferite secțiuni ale pielii până când nu mai este lipicioasă.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod