Cum îţi îngrijeşti tenul pe vreme rece? 5 secrete

Pe lângă zăpadă şi sărbători magice, iarna vine întotdeauna la pachet şi cu câţiva "duşmani" redutabili ai sănătăţii şi frumuseţii pielii tale: vântul muşcător, temperaturile scăzute şi căldura uscată din casă. Ce-i de făcut, aşadar, pentru ca tenul tău să fie perfect îngrijit şi pe timp de iarnă? Iată cinci secrete!

1. Adaptează produsele de îngrijire pentru sezonul rece


Fiindcă iarna tenul tău trebuie să facă faţă altui tip de atacuri, prin comparaţie cu sezonul fierbinte, asigură-te că, odată cu scăderea temperaturilor, investeşti în produse de îngrijire adecvate condiţiilor meteo actuale.

Aşadar, dacă vara preferi o cremă uşoară de faţă, care să nu îţi îngraşe pielea, iarna ai nevoie de una puternic hidratantă.

Perfecte în acest anotimp sunt uleiurile naturale, precum cel de avocado şi de migdale, care îţi hrănesc tenul în profunzime, însă nu îl încarcă, nici nu îţi astupă porii.

În cele din urmă, nu uita de crema cu factor de protecţie solară. Alege produse de îngrijire care au SPF ridicat sau aplică, înainte de a ieşi din casă, un strat generos din crema pe care o ai deja la îndemână.
Buzele au şi ele nevoie de protecţie, prin urmare un balsam gras cu SPF este "must have"!

2. Modifică uşor rutina de îngrijire

Şi ritualul tău zilnic şi săptămânal de îngrijire a pielii trebuie schimbat în sezonul rece. Astfel, deşi este important să îţi cureţi temeinic tenul zi de zi, alege să foloseşti produsele specifice - care trebuie să fie, şi ele, mai grase în timpul iernii - doar o dată pe zi, dacă înainte obişnuiai să îţi cureţi atent tenul de mai multe ori.

De asemenea, renunţă la exfolierea pielii o dată la câteva zile.
O intervenţie, cu un scrub uşor, care să nu îţi lezeze pielea predispusă la uscare, o singură dată pe săptămână este suficientă pe timp de iarnă.