Cum imi ingrijesc tenul in acest sezon?

Trecerea de la un anotimp la altul necesita mereu noi schimbari in garderoba noastra, in jur si mai ales in modul de ingrijire a corpului. Daca pana nu demult tot ce ne doream era un ten perfect bronzat, a venit vremea in care tot ce ne dorim este un ten sanatos, perfect hidratat.

Cum facem acest lucru? Cosmeticiana Elena Violeta Enache de la "Noll Beauty Salon" ne-a dat cateva sfaturi in acest sens:
- dupa ce a cochetat cu bronzul, tenul are acum nevoie mai mult ca niciodata de hidratare si nutritie, de aceea trebui aplicate masti hidratante sau nutritive o data pe saptamana;
- vor fi folosite creme hidratante atat de zi cat si de noapte;
- curatarea tenului este obligatorie: demachiantul si lotiunea tonica nu trebuie sa lipsesca in nici o zi;
- se pot aplica masti naturiste, insa fara a face o baie de aburi inainte;
- doua din cele mai des intalnite si usor de aplicat masti sunt cea cu banana, in care banana este pasata si pusa pur si simplu pe fata si cea cu caolin (argila) si suc de morcov - se ia un pliculet de caolin si se amesteca cu suc de morcovi pana se formeaza o pasta si apoi se aplica pe fata;
- o alta metoda naturista de ingrijire a tenului este folosirea apei florale (care se gaseste in magazinele Plafar) si cu care se curata tenul inainte de culcare;
- daca tenul este mult prea incarcat si nu se poate face curatarea prin aceste metode, se apeleaza la un cabinet de cosmetica pentru un tratament de curatare, dar numai in cazul in care tenul nu a avut de suferit arsuri in urma expunerii la soare.