Contrar părerilor că celulita are legătură cu grăsimea, celebrul Dr. Oz susţine că ea este mai degrabă asociată cu schimbările care se petrec în structura pielii. Află ce remedii eficiente a recomandat specialistul în cadrul emisiunii sale!
90% dintre femei susţin că au probleme cu celulita. Dacă până acum specialiştii ne atenţionau că această afecţiune are legătură cu depozitele de grăsime care-şi fac apariţia sub piele, dr. Oz a dezvăluit în emisiunea sa, "The Dr. Oz Show", că aspectul de coajă de portocală este dat de structura pielii. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, stratul de piele devine mai subţire, iar printre principalii factori care favorizează acest lucru se numără stresul, schimbările hormonale, fumatul şi alimentaţia proastă. Astfel îşi face apariţia acel aspect de coajă de portocală care ne dă atât de multe bătăi de cap.
Dacă ai încercat toate trucurile pe care le-ai avut la îndemână pentru a atenua celulita şi nu au dat roade înseamnă că le-ai scăpat din vedere tocmai pe cele care sunt eficiente.
Iată ce remedii ieftine şi eficiente recomandă dr. Oz:
1. Aplică zilnic o cremă anticelulită cu cafeină!
Sunt eficiente, ieftine şi uşor de găsit. Prin aplicarea cremei cu cofeină, zonele cu probleme se deshidratează şi aspectul pielii se îmbunătăţeşte. Astfel, pielea devine mai fermă şi cu un aspect neted. Acum ştii ce cremă trebuie să alegi pentru a obţine rezultate vizibile! Uită-te pe lista cu ingrediente şi alege cremele anticelulită care au o concentraţie de cafeină de 5%.
2. Alege lenjeria fără bandă elastică!
Atunci când vrei să cumperi bikini trebuie să-i alegi pe cei care nu au elastic în partea de sus pentru că acesta accentuează celulita. Este de preferat ca partea de sus a chilotului pe care îl alegi să fie din dantelă care să nu exercite o presiune în zona respectivă.
3. Împachetare cu alge marine o dată pe săptămână
Poţi să-ţi prepari o mască cu alge marine pe care să o aplici pe zonele problematice. Amestecă pudră de alge marine cu argilă, zeamă de lămâie şi miere de albine. Cu ajutorul unei spatule se aplică masca pe zonele cu probleme, se împachetează cu folie alimentară şi se lasă să acţioneze 25 de minute.
4. Exfoliază-te cu zaţ de cafea!
Nu arunca niciodată zaţul de cafea, ci păstrează-l pentru seara când te întorci de la serviciu şi să-l foloseşti pentru exfolierea zonelor afectate de celulită. Amestecă-l cu puţină cacao şi ulei de măsline, masează zonele cu celulită, lasă-l să acţioneze 10 minute şi îndepărtează cu apă caldă.
5. Împachetări cu unt de cacao sau unt de shea
Foloseşte unt de cacao sau unt de shea nerafinate, masează zonele problematice, împachetează-le cu folie alimentară şi lasă să acţioneze cât mai mult. La final este indicat să nu faci duş 6-8 ore pentru a permite substanţelor active să acţioneze.
Atenţie la alimentele care favorizează celulita!
Potrivit prof. dr. nutriţionist Gheorghe Mencinicopschi, nu trebuie să ai kilograme în plus pentru a avea celulită. Cunoscută şi sub denumirea de coajă de portocală, celulita afectează 90% dintre femei, indiferent dacă sunt slabe, cu o greutate normală, supraponderale sau chiar dacă fac sport cu regularitate. Cum nu poţi schimba mulţi dintre factorii de risc pentru celulită, trebuie să acorzi o mare importanţă alimentaţiei:
1. Sucurile carbogazoase şi fresh-urile în exces
2. Cafeaua în exces
3. Alcoolul în exces
4. Prăjelile şi alimentaţia de tip fast-food
5. Mezelurile şi alte grăsimi animale preparate industrial (conserve, semipreparate, pate)
6. Dulciurile şi alimentele rafinate. (foto: iStockphoto)