Ce efecte au impachetarile corporale?

Elimina toxinele din organism, imbunatatesc circulatia sangvina si tonifiaza pielea. Printre ingredientele active cele mai folosite in impachetarile corporale sunt ciocolata, algele marine, aloe vera, fructele tropicale, cafeaua verde, mierea de albine si namolul marin. Descopera efectele diverselor impachetari!
Inainte de orice impachetare se face o exfoliere cu sare marina pentru a permite substantelor active sa patrunda mai bine in piele. Daca iti doresti ca pielea ta sa arate mereu tanara si catifelata, trebuie sa ii asiguri un tratament de exfoliere pe care sa-l urmezi regulat (cel putin o data pe saptamana). Prin indepartarea celulelor moarte de la suprafata, pielea ta va fi mai catifelata la atingere si cu un aspect mai ferm. Opteaza pentru produsele exfoliante care au la baza ingrediente precum ovaz, migdale macinate, samburi de masline sau sare de mare. Tocmai datorita acestei texturi si a ingredientelor grunjoase, pielea ta va beneficia de o exfoliere delicata.

Un mic truc: iti poti prepara singura un exfoliant, amestecand sare de mare, ulei de masline si zeama de lamaie; sau zat de cafea cu ulei de masline; sau zat de cafea cu miere de albine; sau zahar brun cu miere de albine.

Odata pregatita pielea, se trece la alegerea produsului pentru impachetare corporala in functie de problemele care necesita un tratament. "Pe langa efectele anti-imbatranire, de tonifiere, hidratare, impachetarile sunt o solutie anti-stress care asigura o relaxare completa", explica Ofelia Maierut, terapeut spa la noul centru The Spa din cadrul hotelului Hilton din Sibiu. Singurele contraindicatii sunt in cazul persoanelor care sufera de cuperoza, leziuni la nivelul epidermei sau au o piele extrem de sensibila si iritanta, avertizeaza terapeutul spa care ne asigura ca si femeile insarcinate pana in luna a sasea pot sa apeleze la acest rasfat. Insa, dupa aceasta perioada este indicat sa se faca doar la recomandarea medicului.


Cafeaua verde are efect anticelulitic

Impachetarile corporale pe baza de cafea verde sunt recunoscute pentru proprietatea lor de a lupta impotriva celulitei. "Aceste impachetari tonifiaza corpul, stimuleaza capacitatea lui de a arde grasimile, accelereaza metabolismul si elimina apa retinuta in exces", spune terapeutul spa Ofelia Maierut.

Cafeaua verde micronizata pura 100%, bogata in mod natural in acid clorogenic, polizaharide, proteine si uleiuri esentiale are proprietatea de a netezi pielea si a-i imbunatati textura generala, reducand vizibil zonele cu aspect neuniform de coaja de portocala.

Potrivit specialistei, acest tratament este recomandat in sesiuni de 10 sedinte de o jumatate de ora, cate doua pe saptamana, insa nu va da roade daca nu este combinat cu un masaj eficient si fitness. De asemenea, sa nu uitam de importanta pe care o detine un regim alimentar sanatos si echilibrat, cu putine calorii, doar grasimi bune si cat mai putine dulciuri rafinate. Plus lichidele, in special apa plata care trebuie sa fie consumata in cantitate mare de pana la 2 litri zilnic.


Namolul marin diminueaza durerile musculare

Impachetarea calda, aplicata pe intregul corp, bogata in vitamine naturale, minerale si enzime, are efect de relaxare si diminuare a durerilor musculare, de stimulare a circulatiei sangvine si de inlaturare a stresului. Este un tratament potrivit pentru cei care sufera de reumatism si dureri cauzate de artrita. Terapeutul spa recomanda acest tratament o data pe saptamana in scop terapeutic pentru a combate durerea si a reduce tensiunea musculara.


Algele marine stimuleaza metabolismul

O minunata terapie cu alge marine, care detoxifica si remineralizeaza pielea deshidratata, suprasolicitata. Corpul este complet acoperit cu o masca de alge marine micronizate calde, pentru a elimina stresul si toxinele. Te vei simti intinerit, hidratat si relaxat. Terapeutul spa recomanda acest tratament o data pe saptamana pentru un metabolism rapid si hranirea pielii.


Fructele exotice au efecte anti-imbatranire

Fructul pasiunii, mango, papaya si ananasul hranesc si repara pielea, luptand impotriva imbatranirii premature. De asemenea, aceasta terapie este eficienta "pentru a contracara daunele produse de soare asupra pielii noastre. Este imbogatita cu uleiuri naturale din calciu, vitamina A si ingrediente anti-imbatranire: polipeptide de colagen care netezesc pielea si polipeptide de elastina care tonifiaza pielea", adauga Ofelia Maierut, terapeut spa.


Argila vulcanica elimina impuritatile pielii

Este recunoscuta din antichitate ca fiind o sursa de purificare pentru piele, cu rol in asigurarea si mentinerea nivelului optim de hidratare. "Argila calda este aplicata din belsug pe tot corpul, stimuland eliberarea impuritatilor, hidratarea in profunzime si absorbtia mineralelor hranitoare", explica terapeutul spa.

Pentru hidratarea si tonifierea pielii sunt recomandate si impachetarile cu petale de trandafir sau cele cu lavanda si miere. Pentru perioada verii, un efect reconfortant, racoritor si relaxant il poti obtine daca optezi pentru impachetarile corporale cu ciocolata si menta.

Dupa impachetarea corporala, terapeutul spa iti va recomanda sa nu te speli pe tot corpul (exceptie fac doar zonele care necesita igiena zilnica) in urmatoarele doua zile pentru ca substantele active din pasta utilizata continua sa lucreze. De asemenea, pentru un efect garantat este recomandat sa consumi foarte multa apa plata inainte si dupa impachetarea corporala si sa eviti cafeaua, bauturile carbogazoaze, zaharul, grasimile, prajelile si alcoolul in urmatoarele 48 de ore.
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Aly pe 6 Sep 2012, 10:31
    util

    In sfarsit am gasit un articol care cuprinde detalii utile explicate pe intelesul tuturor.Dupa citirea articolului sunt extrem de multumita si de-abia astept sa probez cele publicate de voi.

    0
    0

  • gabi pe 23 Iun 2009, 19:25
    Felicitari

    Articolul este reusit ,instructiv deoarece cuprinde multe informatii utile ingrijirii corporale.Multumiri si felicitari.Numai succese !

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod