Daca stai sa te gandesti, e nevoie de mult timp pentru a fi - si a te mentine - frumoasa. Aceasta pentru ca exista o serie de "ritualuri", devenite de acum rutina, care trebuie efectuate zilnic, saptamanal sau lunar - si fiecare dintre acestea are un rol important in aspectul general al oricarei femei. Iata care sunt acestea si in ce perioade trebuie sa le faci, pentru a obtine efectul maxim si cat mai durabil.
Epilare cu ceara
Se stie ca aceasta procedura nu e una tocmai comoda si poate fi adeseori destul de dureroasa... de aceea, cel mai bine este sa o faci dupa cateva zile de la incetarea ciclului menstrual, cand pielea este mai putin sensibila. Nu te epila niciodata in zone in care ai eventuale infectii sau rani.
Exfoliere
Cel mai indicat moment pentru indepartarea stratului de celule moarte de la suprafata pielii este... in fiecare zi! Acest lucru activeaza circulatia sangelui, mentine tineretea epidermei si contribuie la reducerea nesuferitei celulite. Dupa exfoliere, este indicata aplicarea unei masti hidratante, care va conferi un plus de stralucire pielii.
Tratamente faciale
Tenul se va mentine matasos si stralucitor, iar aparitia (oricum, inevitabila) a ridurilor va intarzia daca iti faci cate un tratament facial in fiecare luna. Insa nu-ti alege momentul cu numai trei zile inainte de a participa la un eveniment important, pentru ca, pe termen scurt, tratamentul poate lasa urme rosii pe fata, mai ales daca ai pielea mai sensibila. Cel mai bine este sa alegi o zi din week-end, cand ai mai mult timp la dispozitie pentru a te relaxa.
Exercitiul fizic
Indiferent cat esti de ocupata si cat de complexe sunt solicitarile carora trebuie sa le faci fata, pentru exercitiul fizic se impune sa iti gasesti timp. Chiar daca te simti epuizata la sfarsitul unei zile de munca, sa stii ca nimic nu te detensioneaza mai bine decat o sedinta - nu foarte intensa - de antrenament, care activeaza circulatia sangelui si oxigenarea creierului. Te va revigora, atat mental cat si fizic, pentru ca activitatea fizica stimuleaza secretia de endorfine - asa numitul "hormon al fericirii", care induce relaxarea si o stare generala de bine.
Tratamentul parului
Ca urmare a modificarilor hormonale, secretia de sebum a scalpului creste semnificativ in perioada ciclului menstrual, asa incat ai putea sa-ti faci tratamentul acela pe care l-ai tot amanat din lipsa de timp. In general insa, nu exista o perioada anume pentru a avea grija de paul tau - ci cat de des simti nevoia. Ca si in cazul tratamentului facial, ar fi bine sa alegi o zi in care stii ca esti mai libera. Nu e nimic mai stresant decat sa stai la salonul de coafura, avand casca pe cap si uitandu-te la ceas din minut in minut.
Protectie solara
Indiferent de sezon, nu uita ca in fiecare dimineata sa-ti aplici pe fata, gat si decolteu un strat de crema cu filtru de protectie UV, dupa ce in prealabil te-ai demachiat. Chiar daca nu este o zi insorita, radiatiile ultraviolete actioneaza si deterioreaza, in timp, epiderma, asa incat nu neglija acest aspect. Cel mai bine este sa folosesti produse care nu sunt parfumate, deoarece astfel vei preveni riscul pigmentatiei.
Demachiere si hidratare
Aceste doua "ritualuri" ar trebui realizate in fiecare seara si dimineata, fara exceptie! Chiar daca esti foarte obosita, nu face abstractie, pentru ca urmarile acestei neglijente se vor face resimtite dupa ani si ani. De altfel, stii cum spunea Coco Chanel... "La 40 de ani, ai tenul pe care il meriti".
Pedichiura
Nu numai ca picioarele tale vor avea un aspect frumos si ingrijit, dar te vei si relaxa, pentru ca majoritatea saloanelor ofera si servicii de masaj al talpilor. Daca iti faci un obicei din a merge lunar la salon - sau, din lipsa de timp, sa te ocupi acasa de acest aspect - vei preveni aparitia batataturilor, infectiilor unghiei si descuamarea pielii. Dupa fiecare dus sau baie, maseaza-ti picioarele cu lotiune de corp.
Sauna
Specialistii americani in probleme de intretinere fizica recomanda ca sauna sa fie facuta numai dupa incheierea programului de exercitii fizice, pentru ca persoanele cu o tensiune mai scazuta se pot confrunta cu stari de slabiciune. Sauna are un rol important in eliminarea clorului din organism. O baie de aburi este indicata inainte de exfoliere, pentru ca deschide porii si favorizeaza indepartarea celulelor moarte de la suprafata pielii.
Machiajul
Cel mai bine este sa te machiezi dupa ce ti-ai facut dusul, te-ai spalat pe dinti si pe fata - si inainte de a te imbraca. Ai grija ca incaperea sa fie bine luminata - preferabila este lumina naturala, insa daca nu este posibil, ai grija ca sursa de iluminat sa fie plasata cat mai aproape de oglinda.
Pensare
Niciodata inainte de a iesi din casa, intrucat, asa cum cu siguranta stii, smulgerea firelor de par cauzeaza o iritatie trecatoare, constand in inrosirea pielii. Pentru a atenua disconfortul inerent, trece-ti un cub de gheata peste zona ce urmeaza a fi pensata - acest lucru functioneaza ca un anestezic.
Posteaza comentariu