Dar dacă ştii câteva trucuri simple şi rapide, îţi poţi lua adio de la senzaţiile neplăcute de arsură şi usturime. Iată ce să încerci:
Folosirea aparatului de ras
Hidratează înainte de ras
În cazul în care foloseşti aparatul de ras, în special în zona inghinală, o regulă esenţială este aceea de a hidrata intens înainte. Aplică o cremă hidratantă cu câteva ore înainte de epilare şi foloseşte un aparat de ras cu bandă de lubrifiere, care conţine substanţe de hidratare, precum glicerina.
Stai suficient în apă
Pentru ca firele de păr să devină moi şi să se taie mai uşor, astfel încât să eviţi apariţia iritaţiilor după ras, este necesar să umezeşti zona timp de cel puţin şapte minute, potrivit bustle.com. Prin urmare, este de preferat să te razi la finalul duşului, în niciun caz la început.
Foloseşte un aparat nou
O regulă esenţială pentru a evita iritaţiile este aceea de a schimba aparatul de ras după maximum cinci folosiri. În acest fel lamele vor rămâne foarte ascuţite şi nu vor provoca microleziuni la nivelul pielii, responsabile pentru senzaţia de usturime după ras.
Hidratează şi după
Pentru ca pielea ta să se refacă imediat după ce ai folosit aparatul de ras, hidratarea este absolut obligatorie.
Dar nu poţi folosi orice loţiune sau cremă hidratantă, pentru că poţi face mai mult rău decât bine. Este de preferat să optezi pentru uleiurile 100% naturale, precum uleiul de măsline, de argan, de jojoba, untul de cocos etc. Cremele din comerţ conţin adesea parfum, conservanţi şi alte ingrediente care irită şi mai mult pielea dacă sunt aplicate imediat după ras.
Posteaza comentariu