Căldura verii își face apariția tot mai devreme, astfel că problema transpirației abundente devine presantă pentru tot mai mult timp. Cum nu poți avea constant la dispoziție un aparat de aer condiționat cu care să îți reglezi temperatura numai după confortul termic personal, încearcă 6 trucuri ca să nu mai transpiri abundent.
Dușul rece
Soluția clasică este în continuare una dintre cele mai eficace: dușul rece. Coborând ușor temperatura corpului, elimini motivul pentru care transpiri. Reglează temperatura apei cu atenție, nu este recomandat să tremuri la duș dacă atunci când ieși din baie vei înfrunta dogoarea verii.
Usucă-te cât mai bine după duș și folosește un antiperspirant puternic în zonele problematice. Săpunul antibacterian poate reduce numărul de bacterii ce provoacă mirosul neplăcut al transpirației.
Modificarea alimentației
Știi cu siguranță că este recomandat să eviți lichidele fierbinți când transpiri abundent, deoarece acestea stimulează și mai mult transpirația, dar există și alte alimente pe care este mai bine să le eviți.
Mesele bogate în sare și grăsimi stimulează transpirația, alaturi de ardeiul iute și alte condimente cu capsaicină sau băuturi alcoolice. Fumatul este la fel de dăunator: nicotina stimulează producția de acetilcolină, substanță ce crește ritmul transpirației.
Orice aliment ce contine cofeină, de la cafea și ceai (negru, dar și verde) la cola și ciocolată stimulează puternic glandele sudoripare.
Tratamentul cu oțet de mere
Cu proprietăți astringente, oțetul de mere este o alegere excelentă pentru un tratament natural împotriva transpirației abundente. Aplică-l pe axilă seara, cu puțin timp înainte de culcare, dar asigură-te că s-a uscat complet înainte să adormi. De dimineață, spală-te cu apă și cu săpun și vei observa apoi că acizii absorbiți de piele în timpul nopții te ajută să rămai cu axila uscată mai bine de-a lungul zilei și neutralizează și mirosurile neplăcute.
Alegerea hainelor potrivite
În afară de alegerea hainelor potrivite pentru temperatura ambientală, ține cont și de faptul că fibrele naturale, în special bumbacul și inul, lasă pielea să respire mult mai bine, spre deosebire de cele sintetice, care duc la o transpirație mai abundentă, dar și la un miros mai puternic.
Tratamentul cu bicarbonat de sodiu
În timp ce transpirația este acidă, bicarbonatul de sodiu este o bază, iar reacția chimică dintre cele două duce la uscarea instantanee a transpirației. Amestecă bicarbonat de sodiu cu apă până când obții o pastă groasă, ce se întinde apoi pe axilă și se lasă să acționeze timp de 25 de minute. După clătirea cu apă, poți simți o senzație ușor neplăcută la nivelul pielii, dar pentru mulți, efectul final este mai important decât acest inconvenient minor. Repetă tratamentul câteva zile la rând și vei observa cu siguranță eficacitatea lui.
Tratamentul cu botox
Botoxul are un preț prohibitiv pentru mulți, însă dacă ți-l permiți, află că efectele lui nu se limitează doar la estomparea ridurilor. Injectat la axilă, botoxul are un efect temporar, dar puternic, în controlul transpirației în exces.
Durata finală a eficacității botoxului ca tratament pentru transpirația abundentă variază, dar cei mai mulți care l-au încercat susțin că efectele durează aproximativ 6 luni. (Foto: iStockphoto)
6 trucuri ca să nu mai transpiri abundent
Căldura verii își face apariția tot mai devreme, astfel că problema transpirației abundente devine presantă pentru tot mai mult timp. Cum nu poți avea constant la dispoziție un aparat de aer condiționat cu care să îți reglezi temperatura numai după confortul termic personal, încearcă 6 trucuri ca să nu mai transpiri abundent.
De Iulia Anghel