5 moduri prin care să-ţi ascunzi arsurile solare dacă ai stat prea mult la plajă
Arsurile solare sunt deosebit de neplăcute, atât fizic, cât şi estetic. Ştii deja acest lucru din experienţele anterioare, dar cu toate acestea încă ai momente în care simţi nevoia să faci excese, adică să te expui timp îndelungat la soare, eventual fără să aplici un produs cu factor ridicat de protecţie. Razele puternice ale soarelui nu ratează nicio ocazie de a-ţi arde pielea dacă o simte vulnerabilă, dar din fericire nu trebuie să te închizi în casă atunci când te alegi cu astfel de probleme. Sunt câteva trucuri eficiente prin care îţi poţi ascunde arsurile solare.
1. Poartă haine care acoperă arsurile
Dacă inevitabilul s-a produs după o sesiune prelungită la plajă, este momentul să te adaptezi situaţiei. Arsurile solare de pe spate sau de pe picioare pot fi ascunse sub haine lejere, mai ales că pielea este foarte sensibilă, iar expunerea ei în continuare la soare ar amplifica senzaţiile de durere.
Cămăşile subţiri şi lejere, fustele maxi şi tricourile din bumbac cu mâneci sunt doar câteva soluţii vestimentare pentru ascunderea arsurilor solare.
2. Foloseste un machiaj mineral
Arsurile solare de pe faţă şi de pe piept pot fi ascunse cu ajutorul machiajului. Însă pentru ca acest truc să funcţioneze, este important ca produsele pe care le foloseşti să nu conţină substanţe care pot irita pielea. Înainte de aplicarea machiajului, este indicat să folosesti un produs pe bază de aloe vera pentru calmarea pielii arse de soare. Acesta va reduce roşeaţa şi va preveni exfolierea stratului superior.
Cel mai bun machiaj pentru pielea afectată de arsurile solare este cel mineral, deoarece produsele sunt realizate exclusiv din ingrediente minerale care nu irită pielea. Alege un fond de ten mineral cu textură cremoasă, care se potriveşte cu nuanţa pielii tale şi aplică-l doar după ce ai hidratat pielea.
Poţi folosi, de asemenea, pudre speciale pentru tenul sensibil cu roşeaţă. O astfel de pudră hipoalergenică va acoperi arsurile solare, dar în acelaşi timp va contribui la reducerea roşeţii.
3.Aplică anticearcăn în zonele cu probleme
Dacă petele roşiatice nu dispar sub fondul de ten, este bine să foloseşti un anticearcăn de calitate, pe care îl aplici în zonele cu probleme şi îl estompezi bine. Espomparea este foarte importantă, altfel tenul tău poate dobândi pete inestetice.
4. Foloseşte bronzer şi iluminator
Nu uita de bronzer! Acesta poate acoperi arsurile solare de pe frunte şi pomeţi, însă trebuie să îl aplici cu moderaţie, altfel poţi amplifica nuanţa pielii. Iar cireaşa de pe tort este highlighterul sau iluminatorul. Acesta conţine pigmenţi care reflectă lumina şi ascund bine arsurile soare. La fel ca pudra bronzantă, şi iluminatorul trebuie aplicat cu atenţie, altfel pielea va stăluci prea tare.
5. Foloseşte-te de accesorii
Accesoriile pot fi cea mai potrivită soluţie pentru ascunderea arsurilor solare cauzate de expunerea prelungită pe plajă. O pălărie cu boruri mari şi o pereche de ochelari de soare fac arsurile solare de pe faţă mai puţin vizibile. Cât despre arsurile solare de pe umeri şi zona superioară a spatelui, acestea pot fi ascunse sub o eşarfă cochetă, indiferent dacă porţi o rochie decoltată, cu bretele subţiri, sau o rochiţă de plajă.