De la epilarea cu zahăr, care a devenit tot mai populară, și până la tratamentul cu papaya, există soluții naturale cu adevărat eficiente. Iată ce să încerci:
Epilarea cu ceară de zahăr
Ceara obținută din zahăr este folosită de mult timp în întreaga lume, dar de curând a devenit foarte populară. Dar ce este, mai exact, ceara de zahăr? Nu este o ceară în adevăratul sens al cuvântului, ci o formă de zahăr caramelizat. Partea bună este că îți poți face singură acasă ceară de zahăr, folosind numai ingrediente naturale.
Ai nevoie de:
200 g de zahăr
60 ml zeamă de lămâie
60 ml de apă
Mod de folosire:
Pune toate ingredientele într-o crăticioară și amestecă. Pune pe aragaz, la foc mic, și lasă să dea în clocot. Odată ce a început să fiarbă, lasă să scadă la foc mic, amestecând des. După ce amestecul a căpătat o culoare aurie, este timpul să îl scoți din crăticioară.
Pune ceara într-un borcan și las-o să se răcească timp de aproximativ 30 de minute.
Ia cu lingurița puțină ceară din borcan și ruleaz-o în mâini pentru a obține o bilă.
Asigură-te că zona pe care vrei să aplici ceara este curată și uscată, apoi întinde ceara pe piele.
Las-o timp de un minut și ridică apoi un colț de ceară, pentru a putea să o apuci bine.
Când ești pregătită, smulge ceara în direcția inversă de creștere a firelor de păr.
După epilare, spală pielea cu apă călduță pentru a îndepărta orice reziduri.
Epilarea cu piatră ponce
Se pare că piatra ponce naturală mai are o întrebuințare mai puțin cunoscută în afară de exfolierea călcâielor. Este o modalitate naturală de a îndepărta firele de păr nedorite.
Textura aspră a pietrei ponce este perfectă pentru a prinde și îndepărta firele de păr de pe piele. De asemenea, este o metodă 100% naturală de epilare. Pentru a încerca această metodă, folosește o piatră ponce uscată pe pielea uscată și curată. Fă un masaj cu mișcări circulare. Porii pietrei vor prinde firele de păr și le vor smulge. Nu uita să hidratezi intens după pentru că textura abrazivă a pietrei are un efect exfoliant și poate lăsa pielea uscată. Nu freca pielea prea tare și nu folosi această metodă dacă ai pielea sensibilă, varice sau alte afecțiuni ale pielii!
Epilare naturală pentru față cu albuș de ou
Ouăle sunt esențiale pentru o alimentație sănătoasă, dar au și unele beneficii excelente pentru frumusețe. Probabil ai văzut cum se usucă ouăle și cum formează o peliculă pe suprafața pe care se află. Această proprietate a albușului de ou este cea care te va ajuta să scapi de firele de păr nedorite. Este o variantă ideală pentru părul nedorit de pe față pentru că este blândă și în același timp îți hrănește pielea.
Ai nevoie de:
1 albuș de ou
1 lingură cu zahăr
1/2 lingură cu amidon de porumb
Mod de folosire:
Amestecă toate ingredientele într-un bol, apoi aplică un strat subțire pe pielea uscată și curată.
Lasă amestecul să se usuce timp de 15-20 de minute.
Ar trebui să formeze o peliculă fermă.Începe să dezlipești de la exterior către interior.
Nu doar că va elimina impuritățile, dar va elimina și firele de păr nedorite de pe linia buzei superioare sau alte zone pe care vrei să le epilezi.
Tratament cu papaya împotriva creșterii părului
Dacă ești în căutarea unei soluții pe termen lung pentru îndepărtarea părului nedorit, papaya este o variantă eficientă. Deși nu va îndepărta părul imediat, de-a lungul timpului, datorită unei enzime numite papaină, acest fruct va slăbi foliculii de păr, prevenind creșterea firelor.
Ai nevoie de:
2 linguri cu piure proaspăt de papaya
1/2 linguriță cu pudră de turmeric
Mod de folosire:
Amestecă piureul de papaya cu pudra de turmeric.
Aplică pe piele, pe zona în care vrei să elimini firele de păr nedorite, și masează pentru ca amestecul să ajungă la nivelul foliculilor de păr. Lasă să acționeze timp de 15 minute, apoi clătește-te.
Repetă tratamentul cu regularitate, de 2-3 ori pe săptămână pentru a observa efectul de rărire a părului nedorit de pe corp.
Epilarea naturală cu pudră de turmeric
Turmericul este un condiment obținut prin măcinarea rizomilor plantei cu același nume, cunoscută și drept curcumă. Pudra de turmeric este folosită intens în bucătăria indiană.
Are o culoare galbenă intensă, care colorează mâncărurile, dar și pielea. Femeile din India folosesc adesea pudra de turmeric pentru diverse tratamente de înfrumusețare, inclusiv pentru a îndepărta firele de păr nedorite. Ai nevoie de:
3 lingurițe cu pudră de turmeric
1 linguriță cu lapte
Mod de folosire:
Amestecă pudra de turmeric cu laptele. Întinde pasta pe zona cu păr nedorit, în direcția de creștere a firelor de păr.
Lasă pasta să se usuce, timp de aproximativ 20 de minute.
Pune puțină apă în palme, umezește pasta și masează pielea cu mișcări circulare.
Spală-te cu apă călduță și tamponează cu un prosop.
La fel ca papaya, turmericul va încetini în timp creșterea părului.
Nu uita că turmericul îți va colora pielea, de aceea ar trebui să faci tratamentul seara, înainte de culcare sau în weekend.