Conform brightside, iată 14 secrete care te vor ajuta să economiseşti mult timp şi bani, şi în acelaşi simt să arăţi superb:
Pentru păr frumos
Dacă ai probleme cu părul gras, sarea simplă de gătit sau, chiar mai bine, sarea de mare este tot ce îţi trebuie. Adaugă 2-3 linguriţe de sare în şampon, iar rădăcinile părului vor rămâne curate pentru mai mult timp.
Pentru sprâncene şi gene groase
Nu arunca recipientul vechi de mascara. Spală-l şi amestecă apoi ulei de ricin, vitamina E şi suc de aloe. O perie de rimel e perfectă pentru aplicarea amestecului pe sprâncene sau gene. Fă-o în fiecare seară timp de o lună.
Pentru cercurile de sub ochi
Dacă îţi place cafeaua, nu arunca zaţul, acesta te va ajuta să îţi păstrezi ochii în stare proaspătă. Se amestecă cantităţi egale de zaţ şi ulei de nucă de cocos şi se aplică pe piele sub ochi timp de 15 minute. Utilizează această mască de 3-4 ori pe săptămână.
Pentru un corp perfect
Poţi face un amestec anticelulitic acasă. Se amestecă 2 linguri de ghimbir măcinat, 5 linguri de nămol cosmetic şi 10 linguri de apă caldă. Aplică amestecul pe zonele problematice, burtă, şolduri, braţe, şi înfăşoară-le cu o folie de plastic. Lasă să acţionezi timp de o oră, apoi fă un duş cald. Fă astfel de împachetări o dată pe săptămână.
Pentru picioare netede
Zahărul este considerat una dintre cele mai bune metode de depilare. Este mai puţin dureros, nu irită pielea şi rezolvă problema firelor de păr crescute sub piele. Se amestecă 1/4 pahar suc de lămâie, 2 pahare de zahăr şi 1/4 pahar de apă. Se încălzeşte puţin amestecul până devine auriu, se răceşte şi se aplică pe picioare în sensul invers al creşterii firelor de păr şi apoi se trage brusc.
Pentru unghii frumoase şi puternice
Un amestec din cantităţi egale de ulei de cocos şi miere şi câteva picături de ulei de lavandă e perfect pentru întărirea unghiilor. Pentru a fi mai practic, turnaţi-l într-o sticlă de ojă folosită.
Pentru punctele negre de pe faţă
Dacă te-ai plictisit să tot încerci să scapi de punctele negre de pe nas sau de pe bărbie, fă o mască simplă din 1 linguriţă de apă caldă, 1 lingură de făină şi o lingură de miere. Înmoaie un tampon de bumbac în acest amestec şi aplică-l pe zona cu probleme. Îndepărtează-l după 10-15 minute.
Pentru axile curate
Poţi să te simţi uşoară în zona axilei cu ajutorul compreselor din cartofi măcinaţi. Lasă-i să acţioneze timp de jumătate de oră.
Pentru arsuri solare
O soluţie de bicarbonat de sodiu îţi va calma pielea şi reduce roşeaţa provocată de arsurile solare. Aplicaţi soluţia rece pe zona dureroasă şi las-o să acţioneze timp de 10-15 minute.
Pentru călcâie fine
Pentru a avea întotdeauna călcâiele moi, utilizează un amestec din 2 cîni de apă caldă, p jumătate cană bicarbonat de sodiu şi o ceaşcă de oţet. Înmoaie picioarele timp de 15-20 de minute, apoi şterge-le cu un prospop şi aplică o cremă hrănitoare.
Pentru o faţă curată
Faimoasa mască facială neagră poate fi făcută şi acasă. Se amestecă 2 linguri de miez de cărbune activat şi 1,5 linguri de gelatină dizolvată în apă caldă. Încălzeşte amestecul într-un cuptor cu microunde până se transformă într-un jeleu. Aplică masca pe faţă timp de 30 de minute, apoi îndepărteaz-o.
Pentru dinţi albi
Căpşunile te vor ajuta să îţi albeşti uşor dinţii. Se amestecă 1 lingură de căpşuni pasate cu o lingură de bicarbonat de sodiu şi se utilizează această pastă în loc de pasta de dinţi de două ori pe lună.
Pentru o faţă proaspătă toată ziua
Dacă vrei să ai un look fresh până seara, utilizează un pulverizator facial de reîmprospătare. Pregăteşte-l prin amestecarea gelului de aloe(cumpărat dintr-o farmacie sau făcut de tine) cu o apă purificată într-un raport de 1:3. Toarnă amestecul într-o sticlă cu pulverizator şi ia-o peste tot cu tine.
Pentru un miros frumos
Pentru ca părul tău să miroasă frumos toată ziua, pulverizează puţin parfum pe peria de păr şi periază-ţi părul de câteva ori.
© Copyright: depositphotos
14 trucuri de înfrumuseţare pe care ţi-ai fi dorit să le afli mai devreme
Să arăţi bine e dorinţa oricărei femei, dar se pare că există unele probleme pentru care nu au găsit soluţii.
Posteaza comentariu