Linii complexe
Stilul minimalist, care a fost un trend major în 2016 și pare să se mențină și în 2017, a dus la evoluția unei noi tendințe foarte interesante. Este vorba despre liniile subțiri, delicate, trasate astfel încât să realizeze forme geometrice complexe. Rezultatul este o manichiură modernă și originală.
Motive florale
Florile desenate pe unghii vor fi dorite în primăvara aceasta de cele mai multe iubitoare ale manichiurilor feminine, cu un aer romantic. Ceea ce aduce nou această tendință este fidelitate cu care sunt reprezentate florile pe unghii, până la cele mai mici detalii.
Aplicațiile deja pictate sunt de dorit pentru că este imposibil ca un astfel de model să poată fi realizat impecabil prin desenarea direct pe unghie.Roz pudrat
Rozul pal, cunoscut și ca roz pudrat, va fi în această primăvară culoarea vedetă în materie de manichiuri. Este o nuanță feminină și inocentă, potrivindu-se de minune cu zilele însorite și liniștite de primăvară. Arată foarte bine sub forma ojelor cu efect mat.
Nuanțe de gri
În mod neașteptat, griul se numără printre culorile în trend primăvara aceasta. Nu este tocmai o culoare care să amintească de acest sezon, dar tonurile deschise și sofisticate de gri sunt alegerea perfectă pentru o manichiură modernă.
Efect de marmură
În tendințe încă de anul trecut, unghiile cu efect de marmură se mențin în trend și în acest sezon. Arată excelent pe fond deschis, în combinații de roz pal, crem, alb, cu striații subțiri negre sau în nuanțe metalice.