Cand ne gandim la Evul Mediu ne imaginam cavaleri neinfricati in armuri
stralucitoare, cetati pline de mister si domnite imbracate, coafate si
machiate somptuos. Ei, aici ne inselam pentru ca pe atunci machiajul
era egal cu complicitatea diabolica, iar femeile trebuiau sa arata cat
mai... caste posibil.
Eva si Maria. Imaginea femeii de Evul mediu se reflecta
in aceste doua prenume. In universul medieval cea care am comis pacatul
originar si cea care a dat nastere lui Hristos au fost intr-o permanenta
antiteza.
Eva, mereu condamnata dar niciodata damnata, reprezinta femeia
irezistibila dar incapabila de a rezista pacatului si este imaginea
divolului care corupe suflete inocente de barbati.
In opozitie cu aceasta imagine malefica a Evei este Fecioara Maria care reprezinta nascatoarea celui care ne va absolvi pe toti de pacate.
In arta si in literatura, tensiunea dintre acesti doi poli reflecta indealul feminin al epocii medievale. Religia cu scop educativ se regaseste in toate formele artei. Consecinta este ca arta nu mai avea caracter independent; mai mult morala decat fizica, mai mult abstracta decat reala, ea marcheaza dogmele acestei perioade.
Nu exista portet individual iar fetele femeilor, pictate pe toate frescele sunt realizate simbolic si nu dupa modele vii, influenta a imperiului bizantin.
Clericii sustineau ca oglinda este poarta spre infern, iar femeile frumoase erau culpabilizate tacit in aceasta societate pentru "instigare la pacat". De asemenea pe vremea Inchizitiei machiajul simboliza complicitatea femeii cu Lucifer. Se spunea ca in ziua judecatiide apoi femeile machiate nu vor fi recunoscute de divinitate precum creaturile sale.
Cochetaria, seductia si luxul se credea ca slabeste barbatul si il corupe la pacat, de aceea in toate portretele vremii femeia apare resemnata, umila si impasibila.
Totusi, o culoare era permisa in riualul de frumusete, si anume rozul in obraji, numit "culoarea pudorii". Femeia trebuia sa fie de dulce si pura pentru a-l ajuta pe barbat sa se autodepaseasca.
Eroina care cucerea inimile tuturor cavalerilor trebuia sa fie "alba precum laptele", inca adolescenta sau casta, lucru atestat de "rotunjimea sanilor sai", si trebuia sa aiba membre lungi, trup tanar si gratios. Aucassin, autorul versurilor citate mai sus, sustinea ca adorata lui, Nicolette, avea o talie atat de mica incat o puteau cuprinde cu mainile. Un detaliu curios... laba piciorului cu cat era mai mare cu atat era considerata mai frumoasa.
Dar inainte de toate, se remarca fata care trebuia sa aiba trasaturi regulate si o frunte bombata pentru a-i scoate in evidenta sprancenele mici si delicate. Spatiul dintre ochi trebuia sa fie mare, egal cu dimensiunea unei urechi iar pometii trebuia sa fie si ei bombati si diafani. Irisul era considerant mai atragator daca avea irizatii de mai multe culori pentru ca aminteau de bijuteriile emailate, foarte la moda in acea perioada. Gura trebuia sa fie foarte mica, dintii "de fildes" iar parul foarte lung si cat mai blond. Aceasta poadoaba capilara de aur era obtinuta cu sulfura de arsenic, var nestins iar epilarea se efectua cu un amestec chimic ce continea mercur.
Toate procesele de ingrijire se faceau vinerea, ziua zeitei Venus, momentul pentru a suferi si a se infrumuseta. Dar se spune ca datorita faptului ca locuiau in castele medievale din piatra, unde era foarte frig, nici femeile de vita nobila nu prea tineau la igiena lor.