Spune-mi, te rog, de ce parfumul care avea un miros extraordinar pe pielea sorei mele, nu miroase la fel de bine si pe mine? - Ilinca, Cluj-Napoca
Intr-adevar, exista cateva lucruri mai putin stiute dar de care trebuie sa tinem seama atunci cand vorbim despre un parfum; intervin amanunte subtile si importante, nu se rezuma la a pulveriza cateva picaturi pe piele. Si, mai mult decat atat, exista cateva lucruri pe care ar trebui sa le eviti.
Iti doresti mult un parfum? Incearca-l intai pe pielea ta, deoarecee ea este cea care iti va transmite daca parfumul va mirosi bine pe corpul tau sau nu. Nu este deloc relevant felul in care acesta miroase pe o bucata de hartie.
Stiai ca pana si ceea ce mananci poate afecta intensitatea unui parfum? Alimentele bogate in grasimi si condimentate determina ca mireasma parfumului sa se simta mult mai puternic.
Pe de alta parte, daca pielea ta este de tip uscat, trebuie sa aplici mai des parfumul, din cauza ca mirosul dispare mai repede. Daca tenul este gras, procedeaza exact invers.
Planuiesti o excursie la munte? Ar fi bine sa nu te desparti de sticluta de parfum deoarece altitudinile inalte vor scadea intensitatea parfumului tau intr-o perioada foarte scurta de timp.
Daca esti invitata la o cina la care vor participa mai multe persoane, aplica o cantitate mica de parfum. In timp ce tu nu vei simti propriul miros, companionii tai vor sesiza parfumul, chiar daca l-ai folosit cu economie. Este o regula de buna cuviinta, sa nu uitam ca la o cina oamenii incearca sa se bucure de aromele mancarurilor!