Odata iesita de la tratamentul cosmetic, am intrat pe mana Nicoletei
Oprea, de la Gett's Hair Studio, care s-a hotarat, de comun acord cu mine, sa ma vopseasca si
apoi sa ma tunda putin. Alesul nuantei a necesitat, ca la orice femeie
pretentioasa, ceva timp. Pana la urma tot Nicoleta a avut ultimul cuvant
de spus: m-a convins sa accept o nuanta mai deschisa decat cea pe care o
foloseam de obicei. Eram reticenta, crezand ca nu o sa prinda vopseaua,
doar eram Stan Patitul. Cu una din nuantele de roscat ale gamei L'Oreal
si cu una de blond, Nicoleta a facut minuni din aceasta combinatie,
vopsindu-ma roscat, cu reflexe aurii, ce dau volum parului (dorinta mea de
ani de zile, care, in ciuda tuturor spumelor sau fixativelor incercate,
facandu-mi sperante desarte, de abia acum a devenit realitate).
Acest
lucru a fost posibil datorita unei tehnici noi de vopsit, cunoscuta de
Nicoleta, care a masat suvitele vopsite, pe fiecare in parte, pe toata
perioada cat vopseaua isi facea efectul.
Dupa ce m-a vopsit, mi-a uscat parul intorcand suvita cu suvita. Si,
spre deosebire de alte locuri unde m-am mai coafat, tunsul a fost decis
la sfarsit, dupa ce a considerat ca parul nu pica atat de bine pe cat
ar trebui. Asa ca, am asistat si la o sedinta de filare a parului pe
alocuri, care sa-i confere volum.
Esential este sa va pastrati macar
cararea cu care este obisnuit parul, pentru ca o alta forma v-ar sta doar
pe moment, iar cand va duceti acasa ea nu va mai fi la fel. De asemenea,
culoarea vopselei trebuie sa se potriveasca cu aceea a ochilor, in cazul
meu, verzi. Nuanta aleasa mi-a deschis fata, punandu-mi in evidenta si
ochii. Un coafat, tuns si vopsit, dureaza cam o ora si jumatate. Aceste
operatiuni costa ceva mai mult, cam intre 350.000 - 1.000.000 lei.
> Tratament cosmetic> Machiaj> Imbracaminte> Articol