Poate că nu ți se pare nimic greșit să consumi din când în când câte un pahar cu vin, un cocktail sau o bere. Dar efectele alcoolului asupra frumuseții și sănătății nu sunt deloc de neglijat și apar fără să realizezi, mai ales dacă ți-ai făcut un obicei din a consuma cu regularitate alcool. Iată câteva dintre acestea:
Îmbătrânire prematură
Alcoolul este un compus chimic foarte agresiv cu pielea ta pentru că unul dintre efectele sale majore asupra organismului este deshidratarea. După o noapte de petrecere, în care ai consumat alcool în exces, întregul organism este deshidratat, iar pielea, cel mai mare organ al corpului, va arăta imediat semnele deshidratării.
În loc să fie suplă, catifelată și elastică, pielea ta va fi uscată, îi va lipsi acea strălucire naturală și va fi mult mai predispusă la apariția ridurilor. Păr rar și deteriorat
Nu doar pielea are de suferit din cauza deshidratării, ci și părul. Firele de păr fragile, vârfurile degradate puternic și părul lipsit de strălucire pot fi cauzate de consumul alcool, prin deshidratarea organismului. Consumul excesiv de alcool mai este asociat cu deficiența de zinc, care la rândul său cauzează căderea părului. Cei care beau des băuturi alcoolice pot avea un nivel scăzut în organism al vitaminelor B și C, dar și o creșterea a estrogenului, care sunt de asemenea asociate cu căderea părului.
Ten afectat de rozacee
Consumul de alcool provoacă aproape instant înroșirea pielii. Dar acest efect are consecințe pe termen lung prin apariția unei probleme a tenului care poartă denumirea de rozacee.
Excesul de alcool afectează circulația sanguină nu doar în momentul în care ai băut, dar și multe zile după. Iar atunci când consumul de alcool devine o obișnuință, efectele devin permanente pentru că alcoolul provoacă dilatarea și spargerea capilarelor, vasele mici de sânge aflate la suprafața pielii. Rezultatul este un ten permanent înroșit, cu vase de sânge vizibile.Față umflată și abdomen balonat
Rochia în care ai intrat cu ușurință înainte de petrecere parcă abia te mai cuprinde pe la jumătatea nopții, după câteva cocktailuri? Cauza este balonarea provocată de consumul de alcool. Pentru că alcoolul provoacă deshidratare intensă, organismul compensează pierderea de lichide prin retenția de apă în țesuturi.
Prin urmare, nu doar abdomenul va fi umflat, ci și mâinile, picioarele sau fața.Kilograme în plus
Două studii au demonstrat că un consum regulat de alcool provoacă creșterea în greutate. Dacă cei care beau alcool cu moderație nu sunt predispuși, persoanele care consumă frecvent alcool riscă să devină supraponderale. De exemplu, 450 ml de bere cu 4% alcool este echivalentul a 197 de calorii, adică o felie mare de pizza. Cu cât concentrația de alcool crește, cu atât crește și numărul de calorii.
Posteaza comentariu