Vine iarna! Învaţă cum să-ţi aperi tenul de frig

Nu mai e mult şi iarna o să ne bată pe la geamuri. Frigul, vântul, ninsoarea şi alte fenomene meteo neplăcute ne vor afecta tenul. De aceea, e nevoie de o îngrijire specială care să ne ajute să trecem cu bine peste sezonul rece.

Nu mai e mult şi iarna o să ne bată pe la geamuri. Frigul, vântul, ninsoarea şi alte fenomene meteo neplăcute ne vor afecta tenul. De aceea, e nevoie de o îngrijire specială care să ne ajute să trecem cu bine peste sezonul rece.

Nicio zi fără hidratare

În sezonul rece, hidratarea tenului este la fel de importantă ca hainele groase, cizmele sau mănuşile. Aşa cum corpul nostru are nevoie de protecţie împotriva frigului, tot aşa pielea de pe faţă trebuie protejată.

O cremă hidratantă (pe bază de ulei, nu pe bază de apă) mai grasă decât cea pe care o foloseşti pe timpul verii este absolut necesară.

De asemenea, este foarte important să nu foloseşti produse cosmentice care conţin alcool (acesta usucă şi mai tare pielea).

Evită băile fierbinţi

De cele mai multe ori, iarna suntem tentate să facem băi fierbinţi pentru a ne încălzi. Însă, chiar dacă pe moment ne fac să ne simţim mai bine, băile fierbinţi nu sunt benefice pentru pielea noastră. Apa foarte caldă îndepărtează uleiurile naturale pe care pielea le produce şi care asigură hidratarea necesară. Totuşi, dacă preferi băile fierbinţi, este indicat să foloseşti geluri de duş care conţin uleiuri, care nu îţi vor usca şi mai mult pielea.

Exfoliază săptămânal

Un alt procedeu foarte important este exfolierea săptămânală.

Indicat este să o faci seara, înainte de culcare. Şi nu uita de hidratare după ce îţi faci gomajul. 

Hidratare din interior

Chiar dacă zilele călduroase în care consumai foarte multe lichide au trecut, asta nu înseamnă că trebuie să renunţi la bunul obicei de a bea apă. Pe timpul iernii, poţi înlocui apa plată cu ceaiuri călduţe. Încearcă ceaiul verde, alb sau negru care conţine foarte mulţi antioxidanţi, atât de benefici pentru sănătatea noastră. 

Măşti de faţă

În această perioadă măştile hrănitoare sunt foarte importante.

Cele mai bune tratamente sunt cele pe care le prepari tu, din ingrediente naturale. Aşa că, foloseşte uleiul de măsline, de migdale, de argan, bananele sau mierea de albine pentru a-ţi hidrata şi hrăni tenul.   

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod