Secrete de frumuseţe învăţate de staruri de la mamele lor. Ce face Heidi Klum

Pe lângă sumele impresionante cheltuite pentru a fi mereu în formă şi pentru a arăta impecabil, vedetele de la Hollywood ţin cont şi de sfaturile primite cu ani în urmă de la cele care le-au dat viaţă.
Starurile urmează cu stricteţe regulile de frumuseţe pe care le-au descoperit de la mamele lor. Iată care sunt, potrivit allure.com:

Heidi Klum

"Mama mea era coafeză când eram mică şi îi plăcea foarte mult să experimenteze. M-a învăţat că poate fi foarte amuzant să încerci mereu ceva nou, fie că e vorba de vopsirea părului sau de o nouă tunsoare. Când îţi schimbi lookul uneori eşti mult mai încrezătoare în forţele tale proprii. M-a învăţat de asemenea să ţin capul sus şi să privesc oamenii în ochi. Cei din jur simt această energie pozitivă", a declarat supermodelul Heidi Klum.

Kelly Osbourne

"Cel mai mare secret de frumuseţe primit de la mama mea este acela de a fi eu însămi, de a fi ceea ce vreau eu să fiu", a declarat Kelly Osbourne, care a încercat foarte multe stiluri înainte de a se decide asupra celui actual, care i se potriveşte cel mai bine. Fiica rockerului Ozzy Osbourne şi a lui Sharon Osbourne, realizatoare TV, a reuşit o transformare senzaţională, de la o adolescentă obeză şi rebelă, la o tânără sexy, cu picioarele pe pământ şi foarte pasionată de modă.

Julie Bowen

"Îmi iubesc mama, dar în anii '70, când era tânără, stătea în plin soare cu un panou de reflexie în dreptul feţei, pentru a se bronza cât mai bine. Deci am învăţat ce să nu fac privind-o pe ea", a declarat actriţa Julie Bowen, care interpretează rolul Claire Dunphy în serialul de comedie "Modern Family", făcând referire la efectele nocive pe care le au razele ultraviolete asupra pielii.

Rosario Dawson

"Am învăţat că cel mai important lucru este să fii naturală. Femeile din familia mea nu sunt foarte cochete, dar mama mea este superbă, iar totul ţine de atitudine, de felul în care te simţi în pielea ta", este de părere actriţa Rosario Dawson.