Poți avea un ten neted și catifelat în mod natural: 4 uleiuri esențiale antirid

Chiar dacă trecerea timpului îți aduce multă experiență și te ajută să selectezi cu atenție persoanele din preajma ta, nu este obligatoriu să fie însoțită și de multe riduri și semne de oboseală. Testează cele 4 uleiuri esențiale antirid care vor reda strălucirea pielii și vor combate semnele de îmbătrânire.
Deși este normal să te maturizezi pe măsură ce sărbătorești mai multe zile de naștere nu ai de ce să te simți intimidată când te uiți în oglindă. În cazul în care ai observat tendința de ridare a pielii sau accentuarea liniilor de expresie ori de deshidratare este momentul ideal pentru a alege un tratament natural foarte eficient. Cele 4 uleiuri esențiale antirid analizate de www.essentialoilhaven.com vor diminua adâncimea ridurilor și vor preveni formarea altora noi. 
Testează și tu variantele propuse pentru a descoperi care ți se potrivește și vei vedea că nu este nevoie să cheltuiești sume impresionante pentru a arăta mereu foarte bine. În plus, vei elimina ingredientele care îți pun sănătatea în pericol, obținând un aspect revitalizat al pielii fără să crești riscul de alergii sau să te expui substanțelor nocive.

 
Iată care sunt principalele uleiuri esențiale antirid care te vor întineri fără efort:

 
1.
Uleiul esențial de lămâie

În cadrul studiilor de specialitate s-a constatat că acest ulei esențial reduce deteriorarea cauzată de procesul de oxidare. Acesta este și motivul pentru care este folosit intens pentru realizarea produselor antirid, însă îl poți utiliza fără să incluzi și alte ingrediente problematice. Uleiul esențial de lămâie previne petele pigmentare cauzate de expunerea la soare, care se transformă ulterior în riduri.
Folosește-l zilnic diluat într-un ulei de bază, de exemplu ulei de măsline sau de struguri și vei obține o doză ridicată de vitamina C care dă luminozitate tenului și combate acneea și semnele de pe ten. Ai grijă, însă, să eviți expunerea la soare când îl folosești pentru că toate uleiurile de citrice îți sensibilizează pielea la razele ultraviolete.
Consideră-l un tratament de seară și lasă să treacă 8-12 ore până când te expui la soare după ce l-ai folosit.

 
2. Uleiul esențial din lemn de santal

Acest ulei cu un parfum inconfundabil conține o cantitate importantă de sesquiterpene, componente care susțin capacitatea pielii de a se reface. Vei avea un ten mult mai neted, iar urmele lăsate de acnee sau de expunerea la soare vor fi eliminate treptat dacă folosești uleiul de cel puțin 4 ori pe săptămână. Potrivit specialiștilor, uleiul esențial din lemn de santal este foarte eficient pentru ridurile din jurul gurii și din zona ochilor, dar ai grijă să îl aplici de fiecare dată diluat. În plus, parfumul specific îl face un tratament util atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

 
3.
Uleiul esențial de trandafir

Acest ulei cu parfum încântător este utilizat pentru a înfrumuseța orice tip de ten, dar va avea și un preț foarte ridicat. Totuși, rezultatele obținute justifică și costurile deoarece studiile realizate au demonstrat că are proprietăți antiinflamatoare, reduce înroșirea pielii, combate retenția de apă de la nivelul feței, inclusiv pungile de sub ochi, stimulează eliminarea celulelor moarte și refacerea pielii și elimină liniile fine și ridurile.
Ai grijă să alegi ulei esențial pur de trandafir, evitându-l pe cel destinat parfumurilor pentru a obține doza completă de nutrienți care tratează pielea.

 
4. Uleiul esențial de tămâie

Poate ai simțit mirosul specific cu alte ocazii, dar să știi că uleiul esențial de tămâie este un adevărat cadou pentru pielea afectată de riduri, razele ultraviolete și procesul de trecere la menopauză.
Are un efect antibacterian și antiinflamator, stimulează producția de colagen și elastină și susține refacerea pielii și eliminarea cicatricilor. Luptă eficient împotriva ridurilor existente și previne formarea altor linii inestetice sau apariția semnelor de oboseală.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.