Manichiura tie-dye, trendul colorat al acestei veri. 30 de idei

Kylie Jenner se află în spatele multor trenduri de frumusețe. Iar în ceea ce privește manichiurile, starleta pare să fie întotdeauna cu un pas înaintea tuturor.

De exemplu, anul trecut a fost una dintre primele celebrități care a încercat manichiura de tip "jeleu", cu vârfuri transparente. Iar de curând, Kylie a pus în aplicare un alt stil care pare să devină rapid unul dintre cele mai importante trenduri ale acestei veri.

Vedeta a postat pe pagina sa Instagram cea mai recentă manichiură pe care a încercat-o. Este vorba despre stilul tie-dye, inspirat de faimoasă tehnică de colorare a hainelor apărută încă din anii '60, dar care a devenit foarte populară în anii '90.



Imprimeul tie-dye se numără, de fapt, printre tendințele în materie de printuri ale acestei veri.
Tricourile sau rochiile în stil tie-dye au devenit piese must have pentru orice pasionată de modă în vara 2019.

Tocmai de aceea, era de așteptat ca acest trend să cucerească și lumea nail art. Include de obicei numeroase culori intense, care îți vor transforma unghiile în elementul central al ținutei. Este o manichiură statement, mai ales dacă optezi pentru culori neon sau saturate. Dar poate fi și o manichiură discretă și interesantă atunci când alegi nuanțe deschise sau pastelate.

Foto: Instagram

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă