Şi chiar dacă nu faci parte din acea categorie de femei care au avut norocul să se nască cu astfel de gene, nu trebuie să renunţi la ideea de a avea astfel de gene. Cu ajutorul câtorva trucuri, genele tale se pot transforma într-unele perfecte.
Îngrijire specială
Dacă vorbim despre gene perfecte nu putem să începem discuţia fără capitolul: îngrijire. Obişnuieşte-te să foloseşti pe timpul nopţii un ulei hrănitor pentru gene. Uleiul de ricin sau uleiul de măsline sunt foarte utile în acest caz, fiind cunoscute efectele lor de stimulare a creşterii părului.
Un alt aliat pentru gene mai des este vitamina E.
Aplicare în zig-zag
Un truc foarte simplu, la îndemâna oricui, este modul în care aplici rimelul. Cei mai mulţi make-up artiști ne recomandă mișcarea în zig-zag. De asemenea, este bine să aplici rimelul de la baza genelor. Începe aplicarea cât mai aproape de rădăcină, apoi continuă către vârfuri, realizând uşoare mişcări în zig zag, pentru ca toate genele să fie acoperite uniform cu rimel.
Două tipuri de rimel
Un alt truc folosit de make-up artişi este rimelarea genelor cu două tipuri diferite de mascara. Primul strat pe care îl aplică este unul pentru alungire, iar al doilea strat cu rimel pentru volum. Nu uita de mişcarea în zig-zag şi să insiști la genele de la coada ochiului pentru un aspect de ochi de felină.
Instrumente speciale
Dacă visezi la gene curbate, atunci trebuie să înveţi să foloseşti ondulatorul de gene, chiar dacă ţi se pare un instrument de tortură. Important este să-l folosești înainte de aplicarea rimelului pe gene, deoarece după aplicarea acestuia genele tale devin ușor casante.
Cel mai bun clește este cel cu cleștișorii din plastic, nu din metal (în timp, ajunge să acționeze ca o lamă asupra genelor slăbite).
Pentru o folosire corectă a ondulatorului, trebuie să ţineţi dispozitivul strâns, la baza genelor, timp de trei până la cinci secunde, după care să eliberaţi genele şi să le rimelaţi, prin gesturi scurte.
Demachiantul potrivit
Când vine vorba de demachierea genelor, un simplu demachiant de față nu este suficient. Ai nevoie de un demachiant care să conțină ulei și pe care să-l aplici uşor, fără a freca ochii, folosind dischete din bumbac. Este chiar indicat să se aplice discheta îmbibată cu demachiant și să se țină câteva secunde pe ochi. Astfel, rimelul de pe gene se va îndepărta cu uşurinţă.