Curăţă părul de excesul de sebum şi îl lasă mătăsos, parfumat şi cu un volum de invidiat, ca şi cum tocmai te-ai fi spălat pe cap.
Ce este şamponul uscat?
Aceast produs cosmetic îţi permite să "trişezi" din când în când în ceea ce priveşte spălarea părului, mai ales dacă se îngraşă rapid şi eşti nevoită să te speli în fiecare zi pe cap. Evident, nu este necesar să foloseşti apa, ci doar să aplici şamponul pudră sau spray.
Cum funcţionează?
Şamponul uscat este de fapt o pudră parfumată, care absoarbe excesul de sebum de la rădăcini şi de pe lungimea părului. Particulele de pudră se comportă asemenea unor "bureţi" minusculi, absorbind complet substanţa uleioasă care este secretată în mod natural de scalp.
Cum îl foloseşti?
Formează cu degetul sau un pieptăne o cărare şi apoi aplică pudra sau sprayul la radacină şi pe lungime, în cantitate mică. Repetă acest pas astfel încât pudra să fie distribuită uniform pe tot scalpul. Masează delicat scalpul şi părul şi lasă să acţioneze timp de câteva minute. Îndepărtează apoi pudra pieptănând foarte bine părul.
Poţi folosi şampon uscat între două spălări, dar nu de două ori consecutiv, pentru că produsul se poate acumula, încârcând părul.
Cum îl alegi?
Şamponul uscat sub formă de spray este mai uşor de folosit decât cel pudră pentru că îţi permite să aplici uniform pe păr. De asemenea, poţi alege şampon uscat în funcţie de culoarea părului, care este în acelaşi timp şi o metodă rapidă de retuşare a culorii rîădăcinilor crescute.