© Copyright: depositphotos
Temperaturile scăzute, vântul rece şi aerul uscat din încăperile încălzite sunt o combinaţie nocivă pentru tenul tău pe timpul iernii. Pielea se usucă rapid, iar cremele hidratante par să nu-şi mai facă efectul.
Iată în schimb câteva măşti naturale care acţionează ca un adevărat balsam vindecător pentru pielea ta:
Pastă de avocado
Avocado este un fruct foarte bogat în uleiuri, în special în acizii graşi omega 3 şi omega 6. Cumpără un avocado şi lasă-l pentru câteva zile într-un loc întunecos, la temperatura camerei. Când s-a înmuiat, curăţă-l de coajă, pisează-l bine şi aplică pasta obţinută pe ten, gât şi decolteu. Lasă să acţioneze cel puţin 10 minute, apoi clăteşte-te. Uleiurile conţinute îţi vor hidrata şi repara pielea foarte uscată.
Iaurt cu lăptişor de matcă
Iaurtul gras are capacitatea de a hidrata intens tenul uscat. Iar în amestec cu lăptişorul de matcă rezultă o mască perfectă pentru un ten cu probleme. Lăptişorul de matcă este o adevărată comoară a naturii. Conţine o gamă foarte variată de vitamine - A, B1, B2, B5 în concentraţie mare, B6, B12, D, E, K - şi minerale - calciu, magneziu, sodiu, potasiu, zinc, cupru, fier etc. Într-o ceaşcă cu iaurt pune câteva picături de lăptişor de matcă. Amestecă bine şi apoi aplică masca pe faţă, gât şi decolteu. Lasă să acţioneze cel puţin 20 de minute. Iaurtul are şi capacităţi exfoliante, ceea ce face ca celule moarte să fie îndepărtate, iar elementele hrănitoare să pătrundă cu adevărat în piele.
Tărâţe de grâu şi ulei de măsline
Repară pielea foarte uscată cu un amestec din tărâţe de grâu şi ulei de măsline. Tărâţele conţin vitamine şi minerale concentrate în membrana exterioară a grâului care este îndepărtată în procesul de fabricare a făinii albe. Amestecă o ceaşcă cu tărâţe de grâu cu suficient ulei de măsline pentru a forma o pastă consistentă. Masează-ţi pielea cu acest amestec fără a te clăti. Lasă să acţioneze cel puţin 10 minute apoi clăteşte-te.
Banană şi gălbenuş
Pisează o jumătate de banană bine coaptă şi amestec-o cu un gălbenuş de ou. Aplică apoi pe faţă, gât şi decolteu şi las-o să acţioneze 20 de minute, apoi clăteşte-te. Bananele conţin vitaminele A, B9 (acid folic), C, E, dar şi minerale precum magneziu, potasiu, fosfor, calciu, zinc, sodiu sau fier, fiind o adevărată comoară pentru pielea ta. Gălbenuşul este bogat în uleiuri puternic hidratante, esenţiale pentru o piele sănătoasă.
Miere şi ulei de sâmburi de struguri
Pe lângă proprietăţile hidratante, uleiul din sâmburi de struguri are şi capacităţi puternic antioxidante, împiedicând îmbătrânirea prematură a pielii. Mierea este hidratantă, dar acţionează şi ca un balsam, reparând microleziunile apărute la nivelul tenului foarte uscat din cauza frigului. Amestecă bine într-o ceaşcă două linguri cu miere şi o linguriţă cu ulei de sâmburi de struguri. Aplică apoi masca pe faţă şi lasă să acţioneze 20 de minute, apoi clăteşte.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Comentarii (1)
Pe langa aceaste masti naturale eu vrea sa va mai recomand un produs pe care eu l-am descoperit la doctor dermatolog. Am ajuns pe la doctor ca nu stiam ce sa mai fac cu pielea uscata si crapata si aceasta mi-a recomand sa folosesc lotiunea de protectie de la Gloves In A Bottle. De cand am folosit aceast produs, pot sa zic ca toate problemele mele cu tenul uscat si pielea uscata au disparut complet.
Posteaza comentariu