Frumuseţea ta: 5 acizi care îţi "şterg" ridurile de pe faţă

Dacă ridurile, pielea uscată şi acneea te transformă într-o persoană pe care nu o mai recunoşti, este momentul să apelezi la soluţii de reîntinerire a pielii care să rezolve toate aceste probleme.
Deşi sună periculos, acizii sunt de fapt un ajutor extrem de important pentru pielea ta, oferind remedii pentru numeroase probleme cu care se confruntă tenul.

Descoperă care sunt acizii benefici pielii tale şi la ce pot fi folosiţi:

Acidul glicolic

Acest acid este foarte eficient în lupta împotriva ridurilor. Funcţionează prin îndepărtarea celulelor moarte de la suprafaţa pielii, lăsându-ţi pielea catifelată şi ridurile estompate. De asemenea, acidul glicolic este recunoscut pentru capacitatea sa de stimulare a producţiei de colagen, substanţă care oferă elasticitate pielii, dar al cărei nivel în piele scade odată cu înaintarea în vârstă.

Acidul lactic

Acidul lactic te ajută să pari mai tânără din două motive. În primul rând, exfoliază pielea, îndepărtând celulele moarte de la suprafaţă, ceea ce îi oferă tenului tău un aspect proaspăt.
În al doilea rând, acţionează ca un humectant, blocând apa în piele, fapt care o face să pară sănătoasă şi hidratată, iar tu vei arăta mai tânără.

Acidul salicilic

Celulele moarte de la suprafaţa pielii, în special în cazul tenului uscat, se pot acumula treptat, blocând porii şi cauzând apariţia punctelor negre, comedoanelor şi coşurilor. Prin proprietăţile sale puternic exfoliante, acidul salicilic îndepărtează aceste celule şi împiedică blocarea porilor. Tenul curăţat de reziduuri poate absorbi astfel eficient substanţele nutritive din cremele tale antirid sau alte produse cosmetice.

Acidul hialuronic

Acest acid apare în mod natural în organism, dar concentraţia sa scade odată cu vârsta. Folosind produse cosmetice care îl conţin, ajuţi la stoparea procesului de degradare a colagenului, substanţa care menţine elasticitatea pielii.

Alfa hidroxi acizii

Alfa hidroxi acizii, găsiţi pe lista de ingrediente ca AHA, sunt substanţe care exfoliază în mod natural pielea, făcând-o mai netedă, catifelată şi luminoasă. În acest fel, substanţele hrănitoare pătrund mai uşor în straturile profunde ale pielii, pentru că bariera de celule moarte este îndepărtată.


Toate aceste ingrediente se regăsesc în produse cosmetice de îngrijire a pielii pe care le găseşti în farmacii sau la supermarket. Citeşte cu atenţie lista de ingrediente pentru a te asigura că faci alegerea potrivită. Verifică de asemenea atenţionările de pe ambalaj sau prospect, pentru că aceşti acizi pot provoca o sensibilitate temporară a pielii la razele ultraviolete.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod