Frumuseţe. 5 trucuri pentru o epilare mai puţin dureroasă şi cu rezultate perfecte

 
Fii perseverentă!
Smulgerea firelor de păr nedorite este dureroasă, dar rezultatele sunt de lungă durată, comparativ cu folosirea lamei de ras sau a cremelor depilatoare. Cu timpul, firele de păr se subţiază, cresc lent şi pot avea o culoare mai deschisă, iar smulgerea lor va fi mai puţin dureroasă. O regulă esenţială este să nu foloseşti lama de ras între două epilări cu ceară sau cu aparatul epilator, pentru că firele îşi vor recăpăta vigoarea şi îndepărtarea lor va fi iar un chin!

Comprese cu gheaţă
După epilare, o metodă eficientă de reducere a durerii este aplicarea imediată a unei comprese cu gheaţă sau a unui prosop înmuiat în apă rece. Temperatura scăzută va reduce inflamaţia pielii, roşeaţa şi va micşora porii. Nu aplica o loţiune de corp sau cremă imediat după epilare pentru că pielea este acum mult mai sensibilă la ingredientele iritante din acestea, ceea ce accentuează senzaţia de usturime. Foloseşte în schimb un ulei natural, precum cel de măsline, avocado, migdale etc.

Evită iritaţiile
Nu aplică loţiuni, creme sau uleiuri pe piele imediat după epilare. Produsele cosmetice conţin parfumuri şi diverse substanţe care pot irita pielea, în special după epilare. Aşteaptă ca senzaţia de arsură a pielii să dispară şi zonele roşii să revină la normal înainte de a aplica loţiune pe piele, cu excepţia cazului în care foloseşti o loţiune sau gel special după epilare. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod