Frumuseţe. 5 tratamente naturale care îţi repară tenul după expunerea la soare

Razele ultraviolete te ajută să obţii bronzul perfect pe care ţi-l doreşti, dar au şi efecte foarte neplăcute precum petele pigmentare şi pistruii, accentuarea ridurilor şi descuamarea pielii.

Uleiul de avocado

Unul dintre efectele expunerii la soare este uscarea excesivă a pielii. Uleiul de avocado, datorită conţinutului ridicat de vitamina E şi acizi graşi omega 3, reuşeşte să hidrateze şi să hrănească în profunzime tenul uscat. Foloseşte câteva picături de ulei de avocado presat la rece pentru a-ţi masa pielea în fiecare seară, înainte de culcare, sau pisează o jumătate de avocado bine copt şi aplică pasta obţinută pe ten, sub forma unei măşti, pe care să o îndepărtezi după 20 de minute.

Mască cu mere şi lămâie

Acidul malic, o substanţă prezentă în delicioasele mere, are şi un puternic efect exfoliant şi de estompare a petelor pigmentare care sunt de obicei accentuate după ce stai la plajă. Pune jumătate de măr în blender, apoi amestecă pasta obţinută cu câteva picături de zeamă de lămâie, un alt aliat împotriva petelor de pe pielea ta. Aplică pasta obţinută pe ten şi las-o să acţioneze timp de 15 minute.

Gel de aloe vera

Ai stat prea mult la plajă şi pielea ta este înroşită şi te ustură? Gelul de aloe vera se numără printre cele mai calmante soluţii oferite de natură. Are proprietatea de a reduce usturimea şi de a calma pielea inflamată. Stoarce o frunză de aloe vera şi aplică gelul obţinut pe piele, lăsându-l să acţioneze pentru câteva minute. Dacă nu ai o plantă de aloe vera acasă, foloseşte un gel de aloe din comerţ, de preferat unul bio.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă