Fructele verii te ajută să ai un ten perfect. 7 măşti!

Vara este anotimpul fructelor. Pline de vitamine, minerale şi antioxidanţi sunt perfecte pentru o alimentaţie sănătoasă. Consumul zilnic de fructe proaspete este unul dintre elementele cheie dacă vrem un stil de viaţă echilibrat.

Însă, fructele verii sunt benefice nu numai pentru sănătate ci şi pentru frumuseţe. Ştiai că pe cele mai multe dintre ele le poţi folosi în prepararea unor măşti foarte eficiente pentru tenul tău? Ei bine, da! Caisele, piersicile sau perele redau strălucirea tenului tău, previn apariţia ridurilor şi închid porii. Aşa că, ce ai zice să încerci nişte măşti delicioase?   

Caisele ţin ridurile departe

Delicioasele caise au un conţinut bogat de vitamina A, B şi C,ceea ce le face un aliat excelent în lupta cu ridurile. Alege patru-cinci caise bine coapte, decojeşte-le, scoate-le sâmburii şi pasează pulpa. Adaugă o lingură cu smântână proaspătă şi întinde crema obţinută pe faţă şi pe gât. După 20 de minute, îndepărteaz-o cu apă călduţă.

Dacă ai un ten acneic, tot la caise trebuie să foloseşti în tratamentele tale.

Zdrobeşte un fruct, iar pasta rezultată o întinzi pe faţă pentru 15 minute. îndepărtează cu apă călduţă.

Fructele de pădure pline cu antioxidanţi

Ai tot auzit de antioxidanţi şi cât de importanţi sunt în lupta cu ridurile. Dar ştiai că fructele de pădure conţin o cantitate foarte mare de antioxidanţi, vitamina C şi E? Tocmai de aceea, nu ar trebui să-ţi lipsească din dietă, dar şi din ritualul de îngrijire.

Pentru tenul gras, prepară-ţi o mască din două linguri de zmeură făcută pastă, trei-patru linguri de fragi şi o lingură de iaurt. Amestecă bine, până se omogenizează, apoi aplică masca pe faţă şi las-o să acţioneze 15 minute. Acestă mască, folosită de două ori pe săptămână, redă elasticitatea pielii şi reduce aspectul gras al tenului.

Piersicile dau luminozitate tenului

Pe cât de bune şi de dulci sunt piersicile, pe atât de bogate sunt în vitamine.
Aşa că, dacă le foloseşti în tratamentele tale de îngrijire îţi vor hrăni tenul şi îi vor da luminozitate. Pe lângă această calitate, sucul de piersici închide şi porii. Pasează o piersică bine coaptă şi amestecă apoi cu un gălbenuş de ou până se obţine o pastă omogenă. Masca se lasă să acţioneze 20 de minute pe faţă. Această mască este recomandată pentru tenul gras sau mixt.

Căpşuni pentru ten gras

Dacă ai un ten gras, cu probleme acneice, căpşunile îţi sunt de mare ajutor. Zdrobeşte 2-3 căpşuni şi amestecă pasta obţinută cu o lingură de argilă şi puţin suc de portocale. Las-o să acţioneze până când se usucă argila, după care clăteşte cu apă călduţă. Foloseşte această mască o dată sau de două ori pe săptămână.

Pepene galben pentru revitalizare

Pepenele galben este fructul perfect pentru zilele toride de vară.
Dar ştiai că este folosit în tratamente cosmetice peste tot în lume de foarte mulţi ani? Măştile din acest fruct ajută la menţinerea supleţii şi elasticităţii pielii şi sunt recomandate în special persoanelor cu ten uscat şi sensibil. Pasează miez de pepene galben şi amestecă cu suc de portocale şi morcov ras. Lasă 10 minute să acţioneze şi clăteşte. Sucul de pepene galben are un efect calmant şi hidratant. De asemenea, îţi poţi aplica feliuţe pe faţă şi pe decolteu pentru o hidratare intensă.

O altă mască eficientă care hrăneşte pielea şi îi oferă strălucire este cea făcută dintr-o bucată pasată de miez dintr-un pepene galben amestecată cu o linguriţă de miere şi 2-3 picături de ulei de măsline. Lasă această mască să acţioneze pe faţă şi pe decolteu 15 minute, după care clăteşte.

Pere pentru strălucire

Dacă vrei ca tenul tău se strălucească de sănătate ai nevoie de o pară.
Cojeşte o pară bine coaptă şi paseaz-o bine. Adaugă o linguriţă cu miere şi una cu smântână. Amestecă toate ingredientele până se face o pastă omogenă şi apoi aplică pe faţă pentru 15 minute până se usucă.

Pepene roşu pentru tenul sensibil

Dacă ai un ten sensibil ai nevoie de ingrediente care să-l calmeze şi să-l hrănească. Amestecă un albuş de ou cu puţin iaurt şi o linguriţă de suc de pepene roşu, acesta conţine antioxidanţii de care are nevoie tenul sensibil.