Migdalele sunt o sursă excelentă de vitamina E, care menține nivelul optim de hidratare și are un efect anti-aging. Dacă și tu ai probleme cu acneea care se vindecă foarte greu, iritarea și descuamarea pielii, semnele vizibile de oboseală sau ridurile tot mai multe este momentul să integrezi făina de migdale în ritualul tău zilnic de înfrumusețare. Măștile naturale care au la bază acest ingredient vor combate aspectul tern și îți vor revitaliza pielea, prevenind semnele pe care le pot lăsa coșurile.
Iată ce măști poți realiza cu făina de migdale:
1. Mască pentru tenul uscat
Este o combinație ideală pentru tenul care are nevoie de o îngrijire specială și se deshidratează foarte ușor. Aplicarea zilnică a acestei măști va menține nutrienții necesari în piele și previne descuamarea sau iritarea pielii.
Ingrediente:
- o linguriță de fulgi de ovăz măcinați;
- o linguriță de făină de migdale;
- 2 lingurițe de lapte integral de capră.
Amestecă bine ingredientele, aplică pe toată fața, masează delicat 1-2 minute și lasă să acționeze 15 minute.
Clătește-te cu apă rece și aplică o cremă hidratantă.
2. Mască pentru tenul gras
Tenul cu o producție excesivă de sebum atrage particulele de praf, iar acumularea impurităților la suprafața pielii va favoriza punctele albe, punctele negre și coșurile. Această mască va curăța eficient tenul, fără să-l usuce, fortificând bariera de protecție a pielii împotriva factorilor iritanți sau alergeni.
Ingrediente:
- o linguriță de argilă Fuller’s Earth;
- 1-2 lingurițe de făină de migdale;
- o linguriță de apă de trandafiri.
Amestecă ingredientele și mai adaugă puțină apă de trandafiri dacă pasta nu este destul de lichidă. Întinde mixul pe față, lasă să acționeze timp de 10 minute, apoi clătește-te cu apă rece și aplică o cremă hidratantă.
3. Mască pentru tenul sensibil, reactiv
Orice produs folosit îți înroșește pielea, iar senzația de arsură te face să crezi că nu ai cum să o hidratezi fără să ai parte de un disconfort accentuat? Această mască va reduce înroșirea și senzația de căldură, în timp ce stimulează rezistența și elasticitatea pielii.
Ingrediente:
- 2 lingurițe de lapte de cocos;
- o linguriță de făină de migdale.
Amestecă ingredientele pentru a obține o pastă omogenă, apoi aplic-o pe toată fața. Clătește-te cu apă călduță după 10-15 minute și aplică o cremă emolientă.
4. Mască pentru tenul matur
Poate că ai observat primele linii de expresie sau vrei să lupți împotriva ridurilor adâncite care îți marchează chipul. Indiferent de situație făina de migdale va deveni un aliat de bază pentru înfrumusețarea tenului tău, fără să ai nevoie de proceduri invazive sau produse cu ingrediente agresive.
Ingrediente:
- ¼ linguriță de pudră de turmeric;
- o linguriță de făină de migdale;
- o linguriță de apă de tămâie.
Amestecă toate ingredientele, aplică mixul pe față în strat uniform și lasă să acționeze 15-20 de minute.
La final clătește-te cu apă rece și aplică un strat subțire de ulei de argan sau de măceșe.
5. Mască pentru tenul acneic
Acest mix va elimina stratul de celule moarte care favorizează proliferarea bacteriilor și cauzează apariția coșurilor. De asemenea, va accelera vindecarea leziunilor și va preveni formarea cicatricilor.
Ingrediente:
- o linguriță de făină de migdale;
- ½ linguriță de ulei de marula;
- ½ linguriță de ulei de Maracuja;
- ¼ linguriță de pudră de șofran;
- ¼ linguriță de pudră de cardamom;
- 2 picături de ulei esențial de arbore de ceai;
- 5 picături de apă de trandafiri.
Amestecă ingredientele, aplică pe toată fața și pe gât, lasă să acționeze 15 minute, apoi clătește-te cu apă călduță și aplică un strat subțire de ulei de ceai verde.
Posteaza comentariu