De ce ar trebui să folosești uleiul de in pentru ten

Pe lângă efectul hidratant asupra pielii, uleiul de in conține acizi grași omega 3 care reduc inflamația și calmează zonele înroșite. Află de ce ar trebui să folosești uleiul de in pentru ten.
Uleiul de in este extras din semințele plantei cu același nume. Este o plantă cultivată de mii de ani fiind folosită pentru fibrele sale rezistente, din care se realizează materiale textile, dar și pentru efectele benefice asupra organismului pe care le au semințele și uleiul obținut din acestea, fiind incluse în alimentație. Uleiul de in este considerat un supliment alimentar foarte bogat în omega 3, fiind un rival vegetal pentru uleiul de somon. 

Dar efectele benefice ale acestui ulei pot fi folosite și pentru frumusețe.
Pe lângă efectele pozitive pe care le obții atunci când îl incluzi în alimentație, sub formă de supliment, uleiul de in este la fel de util și atunci când îl aplici direct pe piele.

Îți hidratează intens pielea

Are o consistență grasă, fiind intens hidratant. Iar un ten hidratat este mai puțin predispus la apariția ridurilor, comparativ cu un ten uscat, potrivit studiilor efectuate de-a lungul timpului. Uleiul de in blochează apa în țesuturile de la nivelul pielii, oferind instant un efect hidratant.
Aplică seara, înainte de culcare pe tenul umed câteva picături de ulei de in în palme, apoi masează delicat tenul. Este de preferat să aplici seara pentru ca uleiul să fie complet absorbit de piele pe până dimineața. Dacă aplici uleiul de in dimineața și apoi te machiezi, urmele grase lăsate de acesta vor face ca machiajul să se întindă pe parcursul zilei.

Reduce inflamația

Acizii grași omega 3 au un efect antiinflamator, ceea ce înseamnă că pot reduce iritațiile și inflamațiile de la nivelul pielii. Este cunoscut faptul că omega 3 poate avea efecte benefice în cazul unor probleme ale pielii precum eczeme, rosaceee, acnee sau psoriazis.
De asemenea, omega 3 ajută la videcarea leziunilor de la nivelul pielii.

Previne apariția ridurilor

Pentru că este bogat în substanțe antioxidante ce au capacitatea de a lupta împotriva radicalilor liberi cunoscuți pentru efectele de îmbătrânire prematură a pielii, uleiul de in este un aliat important împotriva ridurilor. Aplcă în jurul ochilor, al buzelor și pe frunte, zonele care sunt cel mai predispuse la apariția primelor riduri fine.

Este important să știi că uleiul de in se oxidează ușor, de aceea trebuie să-l păstrezi în condiții speciale.
Păstrează uleiul într-o sticlă de culoare închisă, într-un loc întunecos. Atunci când cumperi ulei de in, asigură-te că sticluța este sigilată, iar după desigilare este necesar să o păstrezi în frigider.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă