Cum să-ți exfoliezi scalpul ca să ai un păr mai sănătos, potrivit dermatologilor

Sunt unele reguli de îngrijire a părului pe care le respectăm cu toții: ne spălăm cu regularitate pe cap și folosim balsam de păr.
Dar atunci când te confrunți cu unele probleme neplăcute precum mătreață, iritație la nivelul scalpului, căderea părului sau excesul de sebum, simpla șamponare nu este suficientă. 

De aceea ai nevoie de o procedură care poartă denumirea de exfolierea scalpului. Când îți exfoliezi tenul, pielea ta arată mai bine, pare mai proaspătă, mai curată și mai sănătoasă. Exfolierea are aceleași beneficii și la nivelul scalpului, ajutându-ți părul să fie mai sănătos.

"Murdăria, sebumul, celulele moarte și resturile de cosmetice pentru păr se pot acumula la nivelul scalpului, ceea ce duce la apariția iritațiilor și a inflamației", declară medicul dermatolog Joshua Ziechner pentru prevention.com. "Folosirea periodică a produselor exfoliante pentru scalp îndepărtează această acumulare", adaugă medicul.

Iată ce trebuie să știi despre exfolierea scalpului:


De ce este importantă exfolierea scalpului?


la fel ca pielea de pe față, pielea capului este plină de glande sebacee care produc o substanță uleioasă numită sebum. Sebumul îți ajută părul să se mențină moale, strălucitor și sănătos.

Dar când glandele sebacee secretă prea mult sebum, la nivelul scalpului apare o acumulare de impurități și uleiuri care duc la apariția mătreții, mâncărimii, inflamției și părului uscat, avertizează medicul dermatolog Gary Goldenberg.
"Acest lucru cauzează fragilitate și ruperea părului. Dacă inflamația este adâncă la nivelul scalpului, poate cauza și căderea părului", spune medicul.

Folosirea cu regularitate a unor produse precum șampon uscat, fixativ sau spumă la rădăcini poate duce, de asemenea, la blocarea foliculilor de păr.

Scopul exfolierii scalpului este de a îndepărta murdăria și celulele moarte de piele pentru a elibera glandele sebacee și a permite secreția adecvată de sebum, spune Dr. Goldenberg.

Cum să-ți exfoliezi corect scalpul


Este important de știut că exfolierea scalpului nu este pentru oricine. Dacă ai mâncărimi intense, păr degradat, te confrunți cu căderea părului sau suferi de eczeme sau psoriazis, ar trebui să consulți medicul dermatolog înainte de a încerca exfolierea scalpului acasă. Riști să agresezi și mai mult pielea capului, spune specialistul.

De asemenea, dacă ai mătreață persistentă este important să tratezi adevărata cauză a problemei, în loc să exfoliezi, recomandă Dr.
Zeichner. Mătreața este cauzată de cele mai multe ori de o ciupercă ce nu poate fi îndepărtată prin exfoliere.

Dar dacă scalpul tău este sănătos și nu te confrunți cu alte probleme de sănătate, există mai multe moduri în care poți să exfoliezi.

Folosește un șampon pentru combaterea mătreții


Șampoanele antimătreață conțin ingrediente active care combat dezvoltarea ciupercii care cauzează mătreața, reduc inflamația și exfoliază delicat. Alege produse care includ ingrediente precum acid salicilic, ketoconazol, gudron de cărbune sau piritionat de zinc.

Ca să aibă mai mult efect, aceste produse trebuie aplicate pe scalp și lăsate să acționeze pentru câteva minute. "Este important ca oricare dintre aceste șampoane să intre în contact cu scalpul timp de trei-cinci minute", spune Dr. Goldenberg.
Acesta mai recomandă să folosești șampon și balsam obișnuite după tratament, pentru că șampoanele medicale nu hrănesc firele de păr.

Alege șampoane cu particule exfoliante


Dacă nu ai mătreață, dar vrei să elimini impuritățile de la nivelul scalpului, poți să folosești un șampon care conține particule fine exfoliante, precum cărbune activ sau sare de mare.

Evită exfolierea cu pieptănul


Unele persoane folosesc un pieptăn des pentru a desprinde celulele moarte și murdăria de pe scalp înainte de a se spăla pe cap. Dar medicii avertizează să folosești cu atenție această tehnică. "Deși poate că ajută scalpul, ar putea să degradeze părul", spune dermatologul.

În ceea ce privește cât de des să exfoliezi, Dr. Goldenberg recomandă folosirea unui șampon special de trei ori pe săptămână.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă