Cum să testezi corect parfumurile. O metodă genială

Magazinele de cosmetice, în care găsești rafturi întregi pline cu parfumuri, te pot pune în dificultate atunci când vrei să alegi un nou produs.
De cele mai multe ori se întâmplă ca mirosul să-ți amorțească pur și simplu de la multiplele arome puternice, astfel că nu mai poți fi sigură ce alegere să faci. 

O greșeală majoră pe care o fac numeroase persoane este aceea de a pulveriza parfum pe încheietura mâinii. La prima aplicare pare simplu, pentru că simți foarte bine parfumul pe care l-ai testat. Vei aplica apoi pe cealaltă mână, putând astfel să testezi două parfumuri.
Dar pentru că nasul tău este obișnuit cu aromele de la primul parfum, îți va fi dificil să distingi foarte bine diferențele dintre ele. 

Una ditre teoriile des întâlnite spune să miroși câteva boabe de cafea între două testări. Dar cum este dificil să porți după tine cafea, mai ales că nu știi niciodată cu exactitate când ai ocazia să ajungi într-un magazin cu parfumuri, această tehnică nu este tocmai utilă.

O metodă foarte simplă te va ajuta să rezolvi această problemă și să alegi de fiecare dată parfumul potrivit, fără să dai greș.
Iată cum să procedezi, potrivit purewow.com:

Aplică parfumul numai pe testerele din magazine. Așteaptă câteva secunde pentru ca testerul să se usuce, apoi miroase-l, fără să tragi aer puternic pe nas, ci doar să simți discret aromele. 
Pasul următor este să miroși pentru câteva secunde încheietura mâinii, pe care nu ai aplicat niciun fel de produs.
Aplică apoi următorul parfum pe tester și îi vei simți perfect toate aromele.

Care este explicația? Mirosul pielii tale este unul netru, cu care ești obișnuită dintotdeauna.
De aceea, atunci când îți miroși pielea, căile nazale se eliberează de aroma parfumului mirosit înainte, lăsând cale liberă noilor arome pe care vrei să le adulmeci. Îți va fi în acest fel mult mai ușor să alegi care dintre parfumurile testate ți se potrivește cel mai bine.


Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă