Cum să te demachiezi corect. 3 paşi

Îndepărtarea fardurilor de pe faţă la finalul zilei este unul dintre cele mai importante gesturi pe care le poţi face pentru a-ţi menţine pielea sănătoasă. De aceea este atât de important să te demachiezi corect în fiecare seară

Pe lângă toate cosmeticele pe care le-ai aplicat, de-a lungul zilei se acumulează la suprafaţa tenului tău sebum secretat de glandele sebacee, celule moarte, dar şi praf, impurităţi, substanţe toxice din atmosferă sau bacterii. Toate acestea îţi blochează porii şi împiedică regenerarea adecvată a celulelor pielii, provocând probleme precum acneea, punctele negre, comedoane, dar şi apariţia prematură a ridurilor.

De aceea este atât de important să te demachiezi corect în fiecare seară. Iată ce paşi să urmezi:

Alege produsul potrivit pentru tine

Există o gamă foarte largă de produse pentru demachiere, prin urmare ai foarte multe variante la alegere. Te poţi demachia folosind o loţiune demachiantă, şerveţele demachiante sau apa micelară. Trebuie să descoperi metoda care dă cele mai bune rezultate în cazul tău, care ţi se pare cea mai eficientă sau comodă.


Demachiază pe zone

Primul pas în procesul de demachiere este acela de a îndepărta produsele de machiaj rezistente, din zona ochilor. Aplică o dischetă sau un serveţel demachiant pe un ochi, aşteaptă câteva secunde pentru ca fardurile să se înmoaie, apoi şterge cu grijă. Repetă procedură cu o altă dischetă sau şerveţel pentru celălalt ochi. Continuă până când pe dischetă nu mai rămân urme de farduri.
Zona ochilor este foarte sensibilă, iar pielea de sub ochi este predispusă apariţiei ridurilor, de aceea este necesar ca mişcările pe care le faci să fie blânde.

Un ulei natural, aşa cum este uleiul de cocos, de măsline, de avocado, argan etc. poate fi foarte util pentru a masa ochii după demachiere. Uleiurile dizolvă foarte bine fardurile, mai ales urmele minuscule de mascara ce pot rămâne blocate între gene.

Următorul pas este de a demachia buzele, dacă ai purtat ruj, cu o dischetă curată pe care ai pus puţin demachiant, iar apoi, cu o altă dischetă toată faţa, până ce fardurile sunt complet îndepărtate.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă