Pe timpul iernii, părul nostru are multe de îndurat. Frig, vânt, schimbările dese de temperatură (de la frigul de afară trecem, în doar câteva minute, la căldura din casă sau de la birou), tratamente agresive (vopsirea, îndreptarea, uscarea cu foehnul, ondularea, decolorarea) și multe altele.
Din aceste cauze, firul de păr devine mai subţire, se rupe mai uşor și își pierde din strălucire. Aspectul său este unul nesănătos, cu vârfuri tocite, se încurcă foarte tare, iar atunci când este periat se rupe foarte uşor. Dacă vrei să ai un păr mătăsos şi strălucitor chiar și în timpul iernii trebuie să respecți câțiva pași esențiali în îngrijirea zilnică.
Îngrijire cu uleiuri naturale
Un foarte bun aliat pentru părul uscat și agresat este uleiul de argan.
Evită uneltele care îți încălzesc părul
În anotimpul rece, părul devine mult mai sensibil la rupere, iar aparatele care îți încălzesc părul îl usucă și mai tare. Cele mai mari pericole pentru părul tău sunt placa de întins, ondulatorul sau bigudiurile electrice. Așa că, încearcă să le folosești mai rar dacă vrei ca părul tău să nu se electrizeze, iar riscul de rupere sau de apariție a vârfurilor despicate să fie cât mai mic.
Nicio săptămână fără mască hrănitoare
Dacă în timpul verii poți să mai sari peste tratamentul săptămânal, iarna ai face bine să-ți revizui comportamentul dacă îți iubești părul. O mască hrănitoare, pe care să o aplici pe lungimea firului de păr, proaspăt spălat, și pe care să o lași să acționeze 30 de minute este necesară. Ideal ar fi să-ţi acoperi părul cu un prosop căt timp laşi tratamentul să acţioneze. O mască îţi hrăneşte părul, îl ajută să se regenereze.
Rezultate foarte bune are masca din miere şi ou. Pentru prepararea ei ai nevoie de o linguriţă de miere, un gălbenuş de ou şi 3-4 linguri de lapte. Amestecă toate ingredientele bine şi întinde pasta obţinută pe lungimea firului de păr. Această mască se aplică imediat după ce ţi-ai spălat părul şi trebuie să o laşi să acţioneze cel puţin 30 de minute, după care clăteşti bine.
De asemenea, este indicat să-ți schimbi șamponul. Alege unul hrănitoar care hidratează. Nu uita de balsam. Părul tău nu se va mai electriza şi va fi mai uşor de periat.
În timpul iernii, foarte important este să nu ieşi afară cu părul ud. Deoarece, apa care rămâne pe firul de păr îngheaţă şi îl poate despica sau rupe. Nu folosiţi aer foarte fierbinte atunci când îl uscaţi cu feonul. Aerul fierbinte îl va usca.
Mănâncă sănătos
Nu contează câte produse de hidratare şi hrănire foloseşti dacă dieta ta nu este una sănătoasă. Pentru a avea un păr frumos trebuie să mănânci alimente care conţin o cantitate mare de vitamine antioxidante A, C şi E (ouă, morcovi, ficat, legume, fructe de culoare verde, portocalie sau galbenă, cereale integrale). De asemenea, acizii graşi esenţiali omega 3 şi omega 6 (peşte gras, ulei de soia, nuci, seminţe crude de in şi de floarea soarelui) sunt benefici pentru sănătatea părului tău.