Nu doar spânecenele rare sunt o problemă, ci și cele care par mereu ciufulite. Iată ce să încerci pentru ca sprâncenele tale să arate întotdeauna perfect:
Vopsește sprâncenele, apoi pensează-le
Firele de păr smulse de multe ori la rând devin de obicei subțiri și blonde, fiind aproape invizibile. Ai putea crede că nici nu există pentru că sunt puțin vizibile. De aceea, atunci când le vopsști înainte de a te pensa vei reuși să pui în valoare chiar și cele mai mici și subțire fire. Sprâncenele tale vor părea astfel mai dese, iar cosmeticiana care te va pensa va reuși să le definească mai bine forma.
Ajută-le să crească
Chiar dacă ți-ai pensat sprâncenele excesiv de-a lungul anilor, asta nu înseamnă că nu mai pot crește iar dese și frumoase. Un remediu natural foarte eficient este uleiul de ricin, care are proprietatea de a stimula creșterea părului și de a activa foliculii de păr inactivi.
Aplică în fiecare seară ulei de ricin pe sprâncenele tale, masând delicat. Poți folosi pentru aplicare o pensulă de mascara pe care ai spălat-o bine.Piaptănă-le și apoi tunde-le
Dacă sprâncenele tale sunt de obicei ciufulite și nu par să stea așa cum ar trebui sub nicio formă, un truc eficient este acela de a le tunde, dar nu oricum. Folosește un pieptene special pentru sprâncene și piaptănă firele în sus, depășind linia naturală a sprâncenelor. Firele prea lungi vor ieși în evidență, putând fi apoi scurtate cu grijă, folosind foarfeca pe orizontală.
Folosește fard pentru sprâncene
Fardul pentru sprâncene este perfect pentru a umple golurile și a crea impresia unor sprâncene dese. Spre deosebire de creion, a cărui mină moale poate lăsa în urmă prea mult produs, cu un rezultat inestetic, pudra farduluui va nuanța pielea de sub firele de păr, ceea ce te ajută să obții un efect de sprâncene dese cu aspect natural.
Alege un fard într-o nuanță asemănătoare sprâncenelor tale.Definește-le cu un marker pentru sprâncene
Creienonul este opțiune bună care te ajută să maschezi golurile și să-ți conturezi sprâncenele. Dar dacă vrei să obții un look cât mai natural, înlocuiește creionul pentru sprâncene cu un marker special. Markerele pentru definirea sprâncenelor au vârful ascuțit și îți permit să-ți desenezi sprâncenele fir cu fir, exact așa cum se întâmplă când îți sunt tatuate.
Aplică folosind mișcări scurte, imitând firele de păr. Este foarte important să alegi o nuanță de marker cât mai apropiată de culoarea sprâncenelor tale. Rezultatul va fi unul foarte natural.