Rozaceea nu poate fi vindecată în prezent, dar există multe măsuri pe care le poți lua pentru a da un aspect plăcut pielii și a preveni aprinderea la față sau senzația de arsură. „Cazurile de rozacee nu sunt încă înțelese pe deplin. În prezent se știe că persoanele afectate au un nivel mai ridicat de proteine cu efect inflamator, ceea ce contribuie la înroșire și dilatarea vaselor de sânge de la nivelul feței. Tendința spre rozacee este moștenită genetic, dar mediul ambiant sau stilul de viață pot juca un rol important în agravarea acestei afecțiuni dermatologice”, explică dr. Ashley Magovern, dermatolog.
Iată cum trebuie să procedezi pentru a îngriji pielea cu rozacee:
1. Nu te teme să folosești produsele cosmetice
„Pacientele diagnosticate cu rozacee ajung la un moment dat să se teamă să folosească orice produs. Chiar dacă ai această afecțiune și pielea este foarte sensibilă, contează foarte mult să o îngrijești.
Este la fel ca și în cazul exercițiilor fizice, nu trebuie să te oprești. Când starea pielii se îmbunătățește rutina de îngrijire poate fi modificată, dar lipsa îngrijirii nu este o opțiune. Nu este suficient să folosești produse cu acțiune blândă pentru a curăța și hidrata, ci este esențial să alegi variantele care fac pielea să aibă un aspect sănătos. Formulele care reduc inflamarea, luptă împotriva radicalilor liberi și cresc producția de colagen sunt ideale”, potrivit dr. Magovern. Vei avea nevoie de un produs de curățare care lasă intact stratul de protecție al pielii, un ser sau o loțiune antiinflamatoare pe bază de antioxidanți, o cremă hidratantă care să te protejeze de factorii iritanți chimici sau mecanici și un produs pentru protecție solară.
2. Fii atentă la substanțele cu potențial iritant
Dr. Magovern recomandă respectarea unui ritual de îngrijire simplificat și citirea listei de ingrediente a fiecărui produs cu multă atenție.
„Încearcă să limitezi cantitatea de produs utilizată și numărul de produse folosite. Alege produse formulate special pentru a combate înroșirea pielii sau pe cele pentru pielea sensibilă pentru că vor calma tenul și vor reface stratul de protecție. Prefer de obicei serurile care conțin niacimidă, alantoină, extract de lemn dulce, ceai verde sau resveratrol. Pentru crema hidratantă este bine să alegi o formulă pe bază de ceramide”, recomandă aceasta.
3. Dacă vrei neapărat să folosești tratamente complexe, fii precaută
Doar pentru că ai o piele sensibilă nu înseamnă că este interzis să folosești alte produse cu ingrediente mai puternice precum retinolul sau alfa-hidroxi acizii. Asigură-te că le aplici corect și în cantitate redusă.
- Pentru cremele cu retinol și alte seruri sau creme anti-aging
„Majoritatea femeilor care au rozacee se tem să aplice creme cu retinol, dar dacă pielea se va obișnui cu acest ingredient vei avea beneficii pe termen lung.
Începe treptat, aplicând produsul de două ori pe săptămână și selectând o variantă cu o concentrație redusă de retinol. Imediat după aceea aplică o cremă hidratantă. Retinolul creează colagen nou și va îmbunătăți rozaceea treptat prin acțiunea de regenerare a pielii”, spune dr. Magovern.- Pentru seruri cu vitamina C sau alți antioxidanți
„Ar trebui să le folosești în fiecare zi. Nu numai că neutralizează radicalii liberi, dar vor preveni și apariția ridurilor. Deși există multe variante, contează să găsești una pe care o tolerezi și să o aplici disciplinat în fiecare zi. Un ser pe bază de vitamina C, aplicat sub crema hidratantă, va fortifica pielea și va diminua roșeața asociată cu rozaceea”, spune dr. Magovern.
- Pentru tratamentele punctuale ale leziunilor acneice
„Folosește-le atunci când ai nevoie, preferându-le mai ales pe cele pe bază de sulf.
Cu toate acestea, trebuie să ții cont că dacă tratezi separat leziunile nu vei putea controla acneea pe termen lung. Atunci când ai și rozacee este mai bine să tratezi tot tenul în fiecare zi și să alegi tratamentul izolat al unei leziuni numai ocazional”, potrivit dr. Magovern.
4. Nu uita de protecția solară
Deși nu se cunosc pe deplin cauzele rozaceei, s-a constatat că razele solare înrăutățesc aspectul pielii. Cremele de protecție solară nu numai că vor preveni această afecțiune în cazul persoanelor cu un risc major, ci le vor ajuta și pe cele care încearcă să țină simptomele sub control. Alege filtrele solare minerale.
Posteaza comentariu