Fondatorul salonului Unistella din Seul vine cu un trend nou în materie de unghii, alegând să folosească sârmele foarte subţiri din aur pentru a contura unghia pentru a obține un efect 3D spectaculos pe unghii.
Eun Kyung Park este cea care a fondat un salon cunoscut în întreaga lume pentru inovaţiile pe care le aduce în materie de manichiură. Tot această artistă este în spatele altor trenduri importante, cum ar fi unghiile diamant sau unghiile de sticlă care au devenit faimoase în întreaga lume, scrie publicaţia britanică DailyMail.
Pentru anul 2017, Eun Kyung Park vine cu un trend nou propunând unghiile cu sârmă pentru a crea un efect spectaculos 3D. Cu ajutorul unor pensete, ea foloseşte o sârmă pentru a crea diverse motive pe unghie. "Mi s-a părut un efect interesant şi din moment ce unghiile sunt un accesoriu, precum inelele, am vrut să exprim acest lucru folosindu-mă de acest detaliu", explică artista pentru publicaţia citată.