Acidul salicilic şi acidul beta hidroxil pe care aceasta îi conţine sunt folosiţi frecvent în cosmetice pentru că ajută la destuparea porilor, elimină petele, calmează inflamaţiile şi roşeaţa şi regenerează pielea.
Masca de faţă cu aspirină este un tratament pe care îl poţi face cu uşurinţă acasă şi care nu e deloc costisitor. Se recomandă acelor persoane care se luptă cu o acnee uşoară şi trebuie folosită cel mult o dată pe săptămână, altfel existând riscul ca tenul să se usuce.
Iată cum se prepară:
Masca de faţă cu aspirină poate fi preparată în mai multe combinaţii, însă cea mai simplă este cea cu apă sau miere.
Ai nevoie de 4 aspirine netamponate şi puţină apă sau miere. Se amestecă bine ingredientele până se formează o pastă. Se aplică pe faţa curăţată anterior şi se lasă să acţioneze timp de 15 minute. Se clăteşte şi se masează faţa cu apă caldă.
Posteaza comentariu