Ce efect are Internetul asupra pielii tale?

Dacă te numeri printre persoanele care sunt dependente de telefon, s-ar putea să iei acest obiect peste tot cu tine - la birou, la baie, chiar și în pat.
Un brand de îngrijire a pielii a realizat și o campanie, EyesUp, prin care încearcă să educe oamenii cu privire la pericolele pe care le presupune Internetul, însă într-o perspectivă neabordată până în prezent - conexiunea indirectă dintre Internet și piele. Mai exact, este vorba despre dispozitivele care îți permit accesul la Internet și efectele negative ale acestora asupra pielii tale. Iată ce efect are Internetul asupra pielii tale conform experților!

De ce este Internetul dăunător pentru pielea ta?


Howard Murad, doctor dermatolog, dezvăluie că stresul cultural începe să reprezinte o afecțiune din ce în ce mai des întâlnită în rândul pacienților săi.
Stresul cultural, definit de doctorul Murad, este reprezentat de efectele negative ale vieții moderne, printre care se numără și izolarea socială, incapacitatea de a te deconecta de la muncă și un nivel scăzut al stimei de sine, din cauza fricii de a nu pierde lucruri. Stresul cultural, împreună cu utilizarea continuă a dispozitivelor, are un efect negativ asupra pielii tale. Apar mai multe coșuri pe față, de obicei în zona periorală, în jurul gurii și bărbiei. De asemenea, tenul se usucă, apar cercuri negre în jurul ochilor și riduri, din cauza deshidratării tenului.
În momentul în care te uiți la ecranul calculatorului sau smartphone-ului, fața ta are de suferit de-a lungul timpului.

A fost realizat un studiu, în care s-a dezvăluit că patru zile petrecute în fața laptopului, timp de 8 ore pe zi, reprezintă echivalentul a 20 de minute petrecute în soare, la ora prânzului. Studiul a comparat nivelul energiei produsă de monitor cu cel al energiei care provine de la razele UV. 

Cu toate că lumina de la laptop a fost instrumentul principal de măsurare din acest studiu, nu razele UV, aceasta este considerată nocivă pentru piele, în special în doze constante și prelungite.
Unii specialiști sunt de părere că antioxidanții pot ajuta la neutralizarea deteriorării tenului cu lumină albă. Însă studiul încă este în desfășurare, iar detaliile complete ale efectului Internetului asupra pielii nu sunt încă disponibile. Deși această corelație mai trebuie studiată, nu este niciodată o idee rea să te îndepărtezi de ecranul de la calculator din când în când. De exemplu, poți înlocui scroll-urile de pe telefon cu o carte, iar la birou poți face o pauză de 5 minute o dată la o oră.
iulia-mirica